După ce luni dimineață, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat pentru ziua de joi, 15 octombrie, o manifestație amplă de protest în fața Parlamentului, ce ar presupune și blocarea bulevardului Ștefan cel Mare, Primăria Chișinău reacționează și declară că forma protestului anunțată de Usatîi încalcă Legea privind întrunirile.
Potrivit Direcţiei Relaţii Publice a Primăriei Chişinău, la data de 12 octombrie, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova a depus, în cancelaria Primăriei municipiului Chişinău, o declaraţie prealabilă, prin care informează despre intenţia de a organiza, pe 15 octombrie 2015, în scuarul Parlamentului Republicii Moldova, o acţiune de protest.
Totodată, organizatorii solicită redirecţionarea transportului public de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi sistarea circulaţiei pe artera principală a oraşului, pe data de 15 octombrie 2015, între orele 12.00 și 18.00.
În context, Primăria municipiului Chişinău face următoarele precizări:
1. Acţiunea de protest planificată pentru data de 15 octombrie 2015, în forma anunţată de organizatori, cu sistarea circulaţiei transportului pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, încalcă Legea privind întrunirile. Or, în cazul oricăror acţiuni publice, inclusiv întruniri, organizatorul întreprinde toate măsurile necesare pentru a nu crea inconvenienţe disproporţionate participanţilor sau trecătorilor;
2. Prin această acţiune, organizatorii vor periclita circulaţia transportului public, iar locuitorilor Chişinăului le va fi încălcat dreptul de a se deplasa pe străzile oraşului;
3. Primăria municipiului Chişinău va depune o cerere de chemare în judecată, pentru a interzice desfăşurarea acţiunii de protest cu sistarea circulaţiei transportului pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Reamintim că luni dimineață, liderul partidului Nostru, Renato Usatîi, şi susţinătorii săi au blocat în primele ore ale dimineții circulația pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Aceştia au venit cu sute de maşini, pe care le-au parcat pe bulevard, în perimetrul străzilor Bănulescu Bodoni și Serghei Lazo.
De asemenea, primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, a calificat acţiunile de blocare a circulaţiei rutiere pe bulevardul Ştefan cel Mare și Sfânt drept „ilegale, de destabilizare şi bătaie de joc faţă de locuitorii din Chișinău”. Edilul a solicitat Direcţiei asistenţă juridică să întocmească o sesizare pentru a o depune la Procuratură.