Opinie: S-a creat un cerc vicios al oligarhilor de la conducerea țării

politica
Foto:Anatol Țaranu în cadrul emisiunii Politica din 12 octombrie PC: captură Youtube

„În acest moment, în Republica Moldova nu are sens să fie răsturnată ilegal actuala putere politică, deoarece pur și simplu vor fi înlocuiţi nişte oligarhi cu alţii”. Aceasta este una din concluziile exprimate aseară de invitaţii emisiunii Politica de la TV7.

„După căderea URSS, ori de câte ori am numit procurori, miniştri, premieri, cu fiecare dată a fost tot mai rău şi mai rău. Iată astăzi aud că să numim oameni cinstiţi. Care sunt criteriile de selectare? Demnitarii sunt aleşi de oameni. Oamenii se pot înşela. Cine va selecta? Care sistem? Unde este garanţia?”, s-a întrebat jurnalistul Valeriu Demidetchi. El a spus că îi este teamă că pur şi simplu vor fi schimbaţi anumiţi oligarhi cu alţi oligarhi. „Am avut 11 guverne şi cinci preşedinţi. Care este rostul?”, s-a întrebat Demidetchi, scrie INFOTAG.

De de altă parte, analistul Cornel Ciurea a subliniat că liderii care au scos lumea în piaţă nu vor să schimbe lucrurile în ţară, ci să ajungă ei la putere. „Ei vor pe ei să se aducă la putere. Alexei Tulbure, care a fost la putere şi a plecat, el tot vrea acum la putere. Vasile Năstase a fost la putere, a plecat, vrea să vină iar”, a enumerat Ciurea.

Cornel Ciurea e de acord cu Valeriu Demidetchi şi crede că regimurile oligarhice din Rusia, Ucraina sau Republica Moldova nu pot fi înlocuite la acest moment. „Eu nu cred că la această etapă, regimul oligarhic din Ucraina, Rusia, Moldova poate fi înlocuit, iar dacă şi va fi înlocuit, vor veni oameni la fel din cei care sunt la putere. Nu are sens acum să răstorni puterea ilegal, fără alegeri”, a spus Ciurea.

În acelaşi timp, analistul politic Anatol Ţăranu a subliniat că în caz de alegeri, la putere vor veni Igor Dodon şi Renato Usatîi. El a spus că niciodată nu se învaţă rapid, în special democraţie, şi de asta trebuie pregătite condiţii pentru alegeri democrate.

Întreaga emisiune o puteți vedea aici:

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente