(doc, video) Adrian Pleșca, coordonatorul proiectului Orașul Meu, riscă până la 6 ani de închisoare

12112148_1005416636189555_2342546187685803865_n
Foto:Photo Credit: Daniela Beșliu/ZUGO

Tânărul Adrian Pleșca, coordonatorul proiectului „Orașul Meu”, riscă șase ani de închisoare pentru pictarea scărilor din parcul „Valea Trandafirilor”.

Pleșca a fost înștiințat telefonic marți dimineață de persoane din cadrul Procuraturii mun. Chișinău că un activist civic a depus o cerere prin care proiectul „Orașul Meu” a fost acuzat de huliganism, samovolnicie și vandalism, ceea ce înseamnă până la șase ani de închisoare, potrivit Codului Penal.

Activistul care a depus plângerea este Alexei Dimitrov. Potrivit lui Pleșca, cel din urmă a lansat mai multe acuzații în ultimul timp vizavi de integritatea proiectului Orașul Meu și a înjurat toate persoanele care aveau o părere diferită de cea a lui, lansând mai multe provocări în adresa membrilor echipei proiectului și a persoanelor care susțin activitatea acesteia.

 

„În viitorul apropiat urmează să fim contactați oficial de Procuratură pentru a da explicații și suntem pregătiți de acest lucru, având toate documentele pentru proiect în regulă. Avizarea arhitectului-șef, a preturii Botanica, dar și a Spațiilor Verzi”, spune Adrian Pleșca.

Miercuri, ora 14.00, la Scara Trandafirilor, Proiectul „Orașul Meu” va organiza o conferință de presă în care va prezenta mersul lucrărilor și va oferi câteva comentarii pe marginea demersului care a ajuns la Procuratură, MAI și la Primărie.

 

12072778_1049498418402014_9217818097184830311_n

Cu o lungime de 55 de metri și cu 110 trepte, scara din parcul „Valea Trandafirilor” datează de acum aproximativ 60 de ani. Proiectul „Orașul Meu” și-a propus să repare scara și să o picteze cu ornamente tradiționale. Tinerii planificau și amenajarea unui scuar cu trei scaune și două mese, alături de o expoziție de fotografii. Inaugurarea scării reparate și pictate era planificată pentru începutul lunii noiembrie.

 

demers

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente