Dacă e să auzim întrebarea „Oare cine te cheamă?”, toții fanii înrăiți, dar și cei obișnuiți cu acest vers din piesa „Orașul 511” vor răspunde neapărat „Alternosfera te cheamă!”. Iată că Alternosfera a chemat echipa #diez în studioul lor plin de creație și muzică, pentru a ne povesti ce i-a îndrumat timp de aproape 17 ani de existență să ajungă la succesul de acum.
#diez a fost întâlnit de trei din cei cinci membri ai trupei – Marcel Bostan – voce, Marin Nicoară – chitară și Sergiu Aladin – chitară. În studioul lor confortabil poți să te simți ca acasă. Băieții au fost foarte prietenoși și au răspuns la mulțimea de întrebări a echipei #diez, amintindu-și de primele clipe ale fondării Alternosferei.
„Da, în acest an împlinim 17 ani. Mă întâlnisem recent cu fratele meu, care își aducea aminte cum noi, în 2004, pregăteam un fundal pentru un concert în localul de atunci Black Elephant, iar eu îi spuneam că Alternosfera în acel an merge la școală. În acest an, probabil, absolvim școala”, își amintește, zâmbind, Marcel. „În 1998 eram tineri – eu aveam 16, Marin – 15 ani. Eu de pe la 13 ani deja cântam prin formații din liceu, de fapt, ceea ce făceam noi toți – de prin școli am început a fi pasionați de tobe și chitări electrice”, povestește Marcel.
Tot el afirmă că la 16 ani, în afară de studii muzicale și de dorința de a face muzică, mari ambiții nu ai. „Noi eram mai mult pasionați de însuși anturajul ăsta în care ne aflam – sala de repetiții cu echipament, cu un set de tobe ce izola întreaga ambianță. Boxele ca boxele, însă tobele erau și sunt instrumentul acustic în care poți să depui tot nervul și panica pe care o ai în suflet. De fapt, și cadrele mele preferate dintr-un clip video erau cu toboșarii, nu cu restul membrilor unei trupe. Probabil asta și m-a făcut să mă apuc de muzică”, spune solistul Alternosferei.
De fapt, băieții sunt de părere că, dacă îți dorești enorm să faci muzică, trebuie să cunoști nu doar instrumentul tău, ci și restul instrumentelor, pentru că, într-un colectiv, nu cântă doar un chitarist sau un toboșar. Trebuie să cunoști anatomia fiecărui instrument ca să faci un aranjament și abia după asta apare textul și începi să simți melodia.
„Noi timp de ani de zile am învățat să cântăm la instrumente. Iată de ce, când unii spun 17 ani de activitate, eu aș spune că doar cinci-șapte ani dintre ei am studiat mai intensiv cum să ne comportăm cu instrumentele muzicale. Dacă acum ne aflăm de dimineață până seara în studioul nostru, la acea vreme noi veneam ocazional, de două ori pe săptămână. Ăsta era un hobby, o modalitate de a ne petrece timpul”, spune Marcel.
Cu timpul, apar și piesele, bineînțeles doar în cazul în care trupa lucrează și este dornică să aibă materialul propriu. „Noi mereu am cântat doar piesele noastre și doar sub formă de glumă sau distracție luam piesele unor artiști și le cântam cu sunetul distorsionat al unor chitare”, povestește Marcel.
El mai adaugă că, în cazul în care băieții și-ar fi schimbat locurile în trupă și, spre exemplu, Marin s-ar așeza la tobe, Marcel ar lua bass chitara și Sergiu ar fi la voce, ei instantaneu ar ajunge la nivelul muzical pe care-l aveau în anul 1998. „De fiecare dată când suntem întrebați în ce măsură noi vedem evoluția trupei sau care etape le vedem cele mai importante în istoria Alternosferei, atunci ferm răspundem că acestea sunt lansările de album. Un album, să-i spunem, încheagă o anumită perioadă de timp. Spre exemplu, albumul din 2005 reflectă forma și sunetul exact al Alternosferei din acea perioadă. Albumele și sunt cele mai concrete etape din cariera noastră.”
Băieții spun că nu ar putea să se autoevalueze. „Chiar nu putem spune dacă este bine sau rău ceea ce facem noi. Cel mai important e că ne place, că de era altfel, nu am fi lansat nici albume și, cel mai probabil, nici n-am fi existat. Pe de altă parte, suntem autocritici față de materialele pe care le scoatem împreună. Spre exemplu, în 2005 a fost lansat „Orașul 511”, un album nu foarte dorit de către noi, din simplu motiv că eram stresați de ideea că vom avea un album scos. Astăzi ne aflăm la distanță de câteva zile de lansarea noului nostru album „Haosoleum”, ce va conține un material la care am muncit enorm de mult și am depus maximumul pe care l-am avut la momentul de față. Sunt sigur că acesta nu este apogeul în creația Alternosferei, întrucât avem în plan să muncim și asupra altor proiecte interesante”, accentuează Marcel.
Dacă în 1998 ei erau tinerii ce se întâlneau o dată sau de două ori pe săptămână la repetiții pentru a face puțină gălăgie muzicală, astăzi ei sunt un colectiv care muncește și trăiește din și doar cu muzica. „Venim de dimineață în studio ca la serviciu și ne supunem la o sumedenie de activități ce fac parte din procesul creativ – cântăm, repetăm, compunem, înregistrăm.”
Ei bine, după atâta timp de creație și muzică, ne-am așteptat ca Alternosfera să aibă și o piesă reprezentativă sau preferată din cei aproximativ 17 ani de activitate. Răspunsul însă a fost unul mai mult sau mai puțin surprinzător din partea lui Marcel. „De obicei, ultima piesă la care lucrăm și stă pe poziția de piesă preferată. Ea doar încă nu a reușit să te „mănânce” totalmente. Totuși, fiecare piesă are povestea sa și fiecăreia îi e caracteristic un proces separat. E adevărat că unele piese apar mai ușor, cu complicații minime. Atunci când noi muncim la o piesă, pe final de zi suntem storși totalmente, epuizați și avem nevoie de ceva timp până când acumulăm anumite emoții, pentru ca să le putem exterioriza sub forma unei piese”, povestește Marcel.
O curiozitate de-a trupei este că unele piese care au apărut la vremea lor, spre exemplu, prin 2007, așa cum ar fi „Ne unește, ne desparte”, de fapt își au micile origini în 2002. „Primele încercări, armonii cumva conturate, tema făcută, însă atunci nicidecum nu se închega totul într-un cântec. Aici și accentuăm faptul că unele piese pot apărea preț de jumătate de oră, iar altele, de-a lungul a patru-cinci ani, timp în care tot îmbini și combini părțile existente până scoți ceva demn”, spune Marcel.
„Din ultimele noastre experiențe, fiind în faza de lucru a albumului ce conține deja nouă trackuri finalizate, am simțit necesitatea de a uni cumva materialul. Am hotărât să facem o repetiție și, de fapt, după zile turbate de la 11 dimineața până la 1 după miezul nopții, înregistrări de tobe, chitară și alte repetiții și din nou procesul reluat, am reușit să creăm încă trei piese timp de nouă zile. Dar, într-adevăr, avem piese care stau de ani de zile în carantină”, menționează băieții, adăugând că, totuși, ei nu au o piesă preferată. „Noi, de obicei, facem maximum din ce putem și nu mergem la compromis cu fraze de genul „Las-că că merge și așa!” sau să o băgăm în albumul nou pentru ca să avem trei minute în plus pe disc. Dacă simțim, într-adevăr, că piesa la care muncim nu se leagă sau nu este gata să iasă acum, o păstrăm într-o mapă aparte și vom spera și munci la ea ca să iasă cândva”, spune Marcel.
Probabil, toți fanii Alternosferei au observat unele noțiuni din fizică sau matematică prezente în piesele Alternosferei. La întrebarea de ce, băieții au spus că le numesc nu noțiuni, ci metafore. „Nu există un motiv anume de ce ele se află acolo. În același timp, cunoaștem că și textul trebuie să aibă o alură individuală. Într-o piesă poți cânta despre vid, în alta cânți doar despre sentimente, iar în alta – despre cosmos și nepoate. Fiecare piesă este ofertantă prin linia sa melodică și prin starea ei generală oferită de text. Dar noi nu stăm cu dicționarul tehnic în mână, pentru ca să căutăm tot felul de expresii care să pară mai ciudate”, spune, zâmbind, Marcel.
Acum un an și jumătate, #diez a mai luat un mini-interviu de la Marcel și i-a cerut o părere despre muzica rock din Republica Moldova. Atunci Marcel a spus că în țara noastră muzica rock se dezvoltă instabil și lent. „Noi, de fapt, suntem de părere că în Republica Moldova există trupe rock bune, însă marea majoritate din ele nu sunt cunoscute și nici nu încearcă să iasă din acest anonimat. Înainte parcă era mai altfel – erau cluburi la care veneau nu doar consumatorii de rock, dar și artiști sau alte diverse colective. Deși nu erau mulți, ei de obicei se coagulau în jurul unei platforme, unde, pe lângă comunicare mai și formau alte trupe. Acum s-ar părea că e același lucru, dar…”. „De fapt, nici noi nu prea mergem la concerte”, l-a întrerupt timid Sergiu pe Marcel. „Suntem mai mult în studio și ne dedicăm materialelor noastre, poate și ăsta ar fi un factor de ce am cunoaște mai puține despre trupele rock autohtone”, adăugă el.
„Știm că recent a fost o competiție importantă pentru tineri, POT Music. Cu părere de rău nu am putut ajunge acolo. Prin urmare, trupe sunt, însă doar unele colective se adună la repetiții, lucrează în studio. Nu e atât de simplu să reușești din prima încercare să obții simpatia publicului și să ai un feedback de la el. Nici noi nu am putea să spunem ce ar trebui să facă trupele ca să se afirme – nu există un scenariu anume, un algoritm clar. Câteva lucruri, totuși, sunt evidente – neapărat trebuie să muncești la materialul tău, să-l înregistrezi, să mergi la repetiții, dar în rest – fiecare trupă își are drumul separat. Oricum, cea mai dificilă etapă este cea de „acum”. Fiecare trupă, aflându-se la început de drum crede că îi este greu și că fără promovare nu va merge, dar chiar și cu această promovare mult-dorită nu este exclus că tu nu vei corespunde nivelului de așteptări ale publicului”, explică Marcel.
El adaugă că o trupă nu poate avea doar trei sau patru piese extrem de solicitate și întreaga viață să o petreacă în tot felul de turnee dubioase, să trăiască din onorarii și atât. „În același timp, totul e foarte relativ. În Moldova nu sunt organizate evenimente mari, unde trupele ar putea să evolueze liber. Organizatorii locali preferă, din păcate, ca la evenimentele mari să ia artiști din străinătate sau cei care în țară au ajuns la un anumit statut, decât trupe care se află la un început de drum din motivul că, probabil, nu adună oameni”, spune Marcel.
În comparație cu România, în opinia băieților, trupele au mai mari posibilități – în fiecare oraș sunt câteva locuri unde pot cânta, un oraș mai măricel are un festival unde o trupă la început de drum poate evolua. „Atunci când anunțăm un concert, primim câte 10-15 solicitări de la diverse trupe care și-ar dori să evolueze în deschidere. Și sunt trupe diverse – mai cunoscute, mai puțin promovate. Însă iarăși, unii membri dintr-o trupă iau muzica drept un hobby și nu prea au pretenții financiare. În același timp, aceasta ar fi o dovadă că ei nu-și doresc să facă doar muzică în viață. Crede-mă, este foarte dificil să combini, spre exemplu, meseria ta de doctor sau de contabil cu chitarele la care joci seara. Dacă îți dorești să faci muzică, trebuie să trăiești cu această dorință din momentul în care îți deschizi ochii dimineața până când adormi obosit acasă”, explică Marcel.
Dacă e să vorbești despre ambiții, băieții spun că nu prea le simțeau la început, ci mai apoi, când deja munceau mai mult, au lucrat la un material, a apărut necesitatea de a-l înregistra și de a-l re-înregistra din cauza că simțeau că anumite elemente din piese nu sunt într-atât de bune cum ei își doreau. „Atunci lucram într-un studio, dar cu oră fixată. De aia poate și ne doream o reînregistrare, pentru că au fost anumite compromisuri făcute din cauza că nu lucram în condițiile adecvate. Iată de ce, în 2007 am luat decizia să deschidem propriul nostru studio, să învățăm să înregistrăm piesele la nivel, pentru că tehnologiile de acum ne permit toate astea.
Din acea perioadă, până aproape de 2011 ne aflam într-o criză de conștientizare a viitorului – ne puneam foarte multe întrebări, la care nu obțineam răspunsuri suficiente, iar în arsenalul trupei erau doar două albume deja înregistrate, repetam prin tot felul de săli cu „zestrea” noastră, formată dintr-un set de tobe, două stații de chitară, o clapă și trei stative pentru microfon. Ne dădeam seama că pentru ca să evoluăm mai departe, avem nevoie să fim dotați și din punct de vedere tehnic și înarmați cu înțelegerea exactă a ceea ce ne dorim și ce trebuie să facem”, spune Marcel, adăugând că trupei i-a fost nevoie de trei-patru ani pentru a ajunge la starea morală de acum.
Încetișor, băieții s-au adunat, prin 2010 având deja un colectiv coagulat, cu o dorință fermă de a face ceea ce-și dorește. „Noi aveam nu doar două ore de repetiții, dar și trei ore de discuții. Nu era o comunicare, unde s-au adunat prietenii să bea bere și să facă muzică. Preferăm să spunem că muzica ne face prieteni, decât invers. În același timp, nu ai cum să lucrezi într-un colectiv, unde te deranjează sau nu-ți inspiră încredere o persoană. Deseori, discutăm cu noii colegi care urmează să meargă cu noi în turnee și le spunem că un lucru e să te întâlnești la repetiții pe doar câteva ore și e altceva să urci în același microbus, să fiți cazați în aceleași hoteluri. Mulți cred că la concertele de peste hotare noi foarte mult ne distrăm, pe când noi, timp de ani de zile de muncă, nici nu reușim să vedem cum se cuvine orașele pe care le vizităm. Eu, personal, pentru prima dată am putut vedea Sibiul abia acum un an. Programul de lucru nu este atât de ușor cum ar părea de pe partea cealaltă a scenei, ci din contra – este încărcat, de obicei, începând cu soundchekul, după care trebuie să mergi la hotel să te cazezi, mergi la concert să-ți întâlnești fanii și, uneori, în aceeași noapte pleci spre o altă destinație”, descrie Marcel programul lor. Iată de ce, în opinia lui, unele colective nu rezistă la un asemenea program și se întorc, deseori, cu mici probleme, discuții sau chiar ideea de a finaliza activitatea.
Când vine vorba, totuși, de coordonat bine viața de scenă cu cea personală sau cu jobul, situația s-ar părea că se complică. Spre exemplu, Sergiu a activat timp de 10 ani într-o agenție locală de publicitate, însă a fost nevoit să părăsească jobul în favoarea celor două familii pe care le are. „Poți combina jobul cu trupa, însă dacă îți edifici o familie și mai ai, astfel, alte ocupații cărora trebuie să te dedici, trebuie să iei decizii corecte ca să nu te „rupi” în toate părțile și să nu reușești nicăieri”, spune Sergiu.
Marcel adaugă că, totuși, acestea mai depind și de cât de organizat este omul. „Deși timp de câțiva ani de zile repetam seara târziu, după ce Sergiu își finaliza ziua de muncă, asta nu genera foarte mari probleme. Poate uneori el era parțial focusat pe repetiții, însă Sergiu este exemplul perfect al omului care-și poate gestiona timpul corect și bine”, îl laudă Marcel pe chitaristul trupei. „Dar au apărut copiii și a trebuit să-mi setez prioritățile și am ales familia și trupa”, adaugă aici Sergiu.
„Familiile noastre oricum ne susțin și mai și trăim aproape de studioul nostru – eu la o distanță de o piesă și jumătate, Sergiu – de două piese, Marin – la un refren și un refren”, spun, zâmbind, băieții.
Aceștia nu uită că familiile au nevoie o implicare enormă, iată de ce ei încearcă să gestioneze bine timpul. „Acest lucru ne economisește foarte mult din forțe și mai reușim să intrăm pe acasă pe jumătate de oră. Dar și soțiile noastre sunt foarte răbdătoare cu munca noastră”, spune Marin.
Tot el, de fapt, menționează că predă uneori chitara tinerilor, iată de ce #diez s-a interesat care este părerea lui despre talentele muzicale din prezent. „Mulți au talentul necesar, însă când tinerii vin la mine la lecții, ei își doresc deodată să cânte la chitară exact ca mine. Vin vreo săptămână-două, fetele văd că trebuie să facă mici sacrificii cu manichiura lor, mai fac și bătături la degete din cauza exersărilor continue și renunță”, spune Marin. Marcel, ca martor ocular, spune că s-au întâmplat situații când tinerii veneau, primeau un volum de informații și dispăreau pe vreo două-trei luni de zile. „Și ei vin, îmi spun că au exersat, eu le dau un alt set de exerciții și iar dispar”, continuă Marin. „Dar și motivația dispare sau lipsește, sau mai apar alte situații diverse, căci unii finalizează studiile și au altceva în gând”, spune Sergiu.
„Talentul trebuie mereu combinat cu munca și perseverența”, punctează Marin la acest capitol.
După multiplele noutăți despre Alternosfera, deja toți fanii știu și așteaptă cu nerăbdare lansarea noului album „Haosoleum”. „Primele înregistrări pentru el au fost făcute încă în vara lui 2014, dar din cauza anumitor situații, am amânat înregistrările”, spune Marcel. Mai ales dacă aceste situații sunt turneele, care sunt greu combinate cu înregistrarea noului material. „Noi ajungeam să fim epuizați, dar ne trebuia starea de spirit respectivă pentru a fi focusați pe înregistrarea albumului. Trebuia să fim odihniți, dar concertele oarecum parazitau această stare. Iată de ce am luat câteva pauze mai lungi, pentru a lucra la diferite aspecte ale albumului. Am renunțat până și la concertele din august și septembrie, în afară de concertele care erau bătute în cuie acum un an”, povestește Marcel.
Volumul cel mai mare de lucru a venit pe luna august și septembrie, deși practic o bună bucată din primăvară și întreaga vară au fost inundate de pauze temporare, pentru a lucra intensiv la album. Spre exemplu, Alternosfera a renunțat la 12 solicitări de concerte din luna septembrie. Băieții au reușit să întâlnească și o problemă la acest capitol – ei abia săptămâna trecută au primit „masterul” albumului și nu au reușit să-l multiplice, iată de ce au fost nevoiți să amâne concertul din București de pe 2 octombrie pentru data de 9. „Noi am fi putut să-l punem în vânzare în format digital, dar ne-am dorit să-l avem în format fizic. Bineînțeles, noi nu ne doream să amânăm concertul, duceam tratative și discuții pentru a găsi soluții potrivite, însă asta a fost unica soluție pentru ca să-i putem bucura pe fani cu o adevărată lansare a albumului.”
La Chișinău băieții au promis că totul va fi frumos, mai ales că concertul va avea loc într-o hală care are o capacitate dublă de găzduire a oaspeților.
Pe final de discuție, băieții au vorbit puțin despre industria muzicală din țară și ce i-ar îndemna ei să facă pe tinerii artiști de la noi. „Este o frază care nu ne aparține, însă ne place foarte mult – show-biz-ul în Republica Moldova există, în pofida faptului că nu există. Iată de ce, artiștii tineri trebuie să muncească, să experimenteze, să meargă la cât mai multe repetiții, să se implice în diverse evenimente sau să-și organizeze singuri concertele, dacă nu au oportunitatea să cânte undeva. Când eram noi tineri, o dată în luna ne chemam prietenii la garaj, pentru ca să ne asculte. De asemenea, este necesar să scoți materialul pe care-l ai. Nu neapărat să-l publici, dar să-l ai înregistrat. Să nu fie timizi și să aibă curajul să pună întrebări, pentru că nu e nimic rău în faptul de a pune întrebări unei persoane care se află de ceva timp în domeniu.
Și nu în ultimul rând, să stabilească un set de reguli în colectiv, dar și respect unul față de altul, pentru că toți trebuie să crească din punct de vedere muzical. Doar prin muncă și anume muncă conștientă, vor apărea rezultatele. De asemenea, mai este așa un mit că succesul unei trupe se bazează pe management. Eu pot spune că nu este adevărat, căci dacă apare managementul în colectiv mai devreme decât muzica, atunci acesta va fi defectuos. Mereu primul trebuie să fie grăuntele muzical, să existe material și abia atunci apare managementul, că el se subînțelege prin discuții, venituri. Doar dacă vin oamenii din afară și încep să gândească mai distorsionat sau, cum gândesc ei, mai comercial, trupa își pierde statutul, devine proiect și e în declin. Managementul trebuie să apară mai târziu și să nu fie atât de dur pus. În plus, publicul la fel trebuie să fie mereu important și să faci așa ca el, fără muzica ta, să nu poată trăi”, spune Marcel, iar Marin adaugă că va fi nevoie de foarte multă muncă pentru succes. „Și chiar dacă ar fi chestii banale, tinerii nu trebuie să piardă motivația și încrederea în sine”, punctează Sergiu.
Amintim că, concertul de lansare a albumului „Haosoleum” va avea loc pe data de 17 octombrie la Hala-2 din „Moldova-Film”. Vezi aici detaliile despre biletele la concert și nu uita să urmărești pagina de Facebook a evenimentului, dar și #diez pentru alte noutăți.
