(video) Autostop periculos la Gara de Sud. Mai mulți tineri luau pasageri de ocazie după care îi jefuiau

gara
Foto:PC: photos.wikimapia.org

Trei tineri, cu vârstele cuprinse între 24 și, respectiv, 28 de ani, originari din raionul Ialoveni și Dubăsari, riscă până la șapte ani de închisoare, fiind suspectați de săvârșirea a două infracțiuni pe teritoriul raionului Ialoveni.

La 27 septembrie, în jurul orei 21.40, serviciul de gardă al IP Ialoveni a fost sesizat de un tânăr, pe faptul că a fost jefuit de trei persoane necunoscute de gen masculin.

Acesta a povestit polițiștilor că se afla în Gara auto Sud din mun. Chișinău, unde a stopat o mașină de ocazie pentru a se deplasa în or. Leova. S-a urcat într-un automobil de model Volkswagen Passat cu numere de înmatriculare franceze, în care se aflau trei tineri. Deplasându-se pe traseul Chișinău-Hâncești, șoferul a oprit automobilul și în mod deschis, indivizii l-au deposedat de un notebook, un telefon mobil cu husă, inelul de căsătorie, precum și 670 de lei, după care au părăsit locul faptei.

Ulterior, făptașii, urmărind acelaşi scop, au revenit în Gară, de unde, în calitate de pasager, au luat un tânăr de 19 ani, cu care s-au deplasat pe traseul Chişinău – Leuşeni. Ajungând în extravilanul satului Nimoreni, rnl. Ialoveni, în mod deschis l-au deposedat de telefonul mobil, notebook, dulciuri, parfum și 20.000 de ruble rusești, cauzându-i astfel un prejudiciu de circa 18.000 de lei.

În urma activităților operative desfășurate, angajaţii  IP Ialoveni au stabilit numărul de înmatriculare a automobilului și au orientat efectivul la reținerea acestuia.

Astfel, de către echipajul serviciului patrulare al IP Ialoveni, pe urme fierbinți, a fost reținut automobilul anunţat în orientare. Urmare a acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au stabilit identitatea făptaşilor, doi dintre ei fiind anterior judecați pentru infracţiuni similare. Totodată, în automobilul suspecților, polițiștii au depistat bunurile sustrase.

Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă privațiune de libertate pe un termen de la cinci la șapte ani.

Veronica Railean

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente