Un hackaton, unde vei putea crea aplicații de studiu al matematicii, va fi lansat în curând

ana
Foto:Ana Chirița la Social Good Summit

În cadrul primului Social Good Summit la Chișinău, ce a avut loc pe 25 septembrie, a fost anunțat că va fi lansat în curând un hackaton important pentru comunitatea ce studiază matematica și tehnologiile informaționale, hackaton ce are scopul să îmbunătățească societatea prin soluții inovatoare.

Ana Chirița, director executiv ATIC, a anunțat despre lansarea hackatonului EduSoft, o inițiativă-pilot ce ține de îmbunătățirea studiului matematicii în școlile din țară.

Aceasta va fi o competiție ce presupune crearea unor aplicații-soft educaționale, la prima vedere destul de simple. La crearea acestora vor participa studenții din anii de studii I-III, care împreună cu mentorii din sectorul privat, dar și cu profesorii, vor crea aplicații ce vor facilita studiul matematicii, pentru ca procesul să fie mai ușor și mai interactiv.

La hackaton vor participa circa 45 de persoane selectate în bază de concurs, care, timp de circa patru săptămâni, vor putea lucra la ideile lor. Aplicația câștigătoare va fi pilotată în câteva școli de Ministerul Educației. De asemenea, cele mai interesante aplicații vor fi testate de către elevi, pentru a vedea cât de utile și atractive sunt. Totodată, sunt urmărite câteva scopuri și anume îmbunătățirea abilităților practice, formarea unor specialiști integrați și recunoscuți la nivel național și internațional. „Nu este nevoie doar de competențe digitale, ci mai degrabă de capacitatea de a lucra în echipă, de anumite abilități soft și de comunicare, care, de fapt, în actualul sistem de învățământ se tratează, însă nu suficient”, spune Ana Chirița.

Urmărește #diez pentru mai multe detalii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente