Eduard Digore: În Republica Moldova vreau justiție ca în Italia

VREAU JUSTITIE Italia
Foto:PC: Arhiva personală

Eduard Digore practică dreptul de mai bine de 14 ani. Este absolvent al Facultății de Drept din Cluj-Napoca, Universitatea Babeș-Bolyai, promoția 2000. Este membru al Observatorului comun moldo-italian pentru apărarea drepturilor omului. În prezent, deține un Cabinet de Avocați în orașul Padova din Italia. De asemenea, este avocat de încredere al Ambasadei Italiei în Republica Moldova.

Experiența mea profesională în Italia, inclusiv în calitate de membru al Observatorului pentru drepturile omului, mi-a permis să trag unele concluzii despre problemele majore cu care se confruntă justiția din Moldova, probleme care în Italia au fost soluționate cu mulți ani în urmă. Din punctul meu de vedere, starea deplorabilă a justiției moldovenești este cauzată inclusiv de avocatura foarte slabă și prost organizată. Or, fiind siguri de faptul că justiția nu se va reforma niciodată din interior, se impune în mod imperativ ca ea să fie „ajutată” din afară. Un astfel de rol îl poate avea avocatura moldovenească, care trebuie să intervină în orice problemă de interes comun din societate, ceea ce ține de dezvoltarea statului de drept, a principiilor și valorilor democratice, dezvoltarea legii şi a practicii judiciare. Iar pentru ca avocatura moldovenească să atingă un astfel de statut, trebuie, în primul rând, să schimbăm percepția asupra importanței avocatului în societatea noastră. Misiunea avocatului nu se limitează doar la exercitarea unui mandat pe care ni-l oferă clientul, ci după cum este statuat în Carta principiilor fundamentale ale avocatului european – avocatul trebuie să fie cel care veghează la respectarea statului de drept și la administrarea justiției.

Cât privește modul de administrare a justiției în societatea italiană, țin să scot în evidență câteva situații, doar cu titlu exemplificativ:

Gestiunea telematică sau electronică a procesului civil. În Italia, administrarea electronică a cauzelor civile este implementată obligatoriu începând cu anul 2014 și cuprinde toate etapele procesului civil, începând de la depunerea cererii de chemare în judecată, înregistrarea dosarului în cancelarie, repartizarea aleatorie a dosarului către judecători, accesul la dosarul propriu prin verificarea dinamicii acestuia, comunicarea actelor de procedură, redactarea procesului-verbal al şedinței, adoptarea, redactarea hotărârilor și arhivarea acestora. Avantajele unui astfel de proces sunt enorme, în primul rând, prin eliminarea cozilor din cancelariile judecătorești, dar și prin reducerea costurilor directe și indirecte ale procedurilor judiciare etc. Procesul telematic a ușurat munca avocaților nespus de mult. Acum aceștia au acces online la dosarul digitalizat pentru care au mandat, având posibilitatea să-și fixeze singuri chiar și ora ședinței de judecată pe marginea unor procese.

Garanțiile avocatului în exercitarea profesiei în Italia sunt net superioare comparativ cu cele din Moldova. În Republica Moldova, chiar dacă Legea cu privire la avocatură prevede obligația autorităților publice să furnizeze informații avocaților, sunt alte legi care împiedică acest lucru, deoarece avocatul nu este inclus în rândul persoanelor care au acces la informație. Astfel, avocatul nu-și poate exercita rolul, încălcându-se astfel dreptul efectiv la apărarea clientului. În procesele penale, pentru ca apărarea să aibă acces la anumite informații sau probe cu caracter limitat în faza de urmărire penală, în Moldova avocatul trebuie să depună cerere către același procuror care în proces reprezintă acuzarea, adică este parte adversă. Această situație este inacceptabilă, deoarece nu procurorul trebuie să decidă care sunt probele pe care trebuie să le obţină apărarea (de multe ori, cererile avocaților sunt respinse). În Italia, avocații au acces mai mare la astfel de informaţii sau probe, fie prin participarea unui judecător de instrucție, fie prin anumite instituții specializate. În acest fel, pe masa judecătorului ajung în mod paralel și independent atât dosarul acuzării, cât și cel al apărării, respectându-se principiile egalității părților și contradictorialității în proces.

Articolul integral al avocatului Eduard Digore îl puteți citi pe pagina web www.api.md, la rubrica  „Reforma justiției”.

Dicționar:

Contradictorialitate – principiu fundamental al dreptului procesual, în temeiul căruia fiecare parte dintr-un proces este îndreptăţită să i se comunice toate actele părţii adverse și să discute în contradictoriu problemele care interesează soluţionarea pricinii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente