(foto) Lidia Vieru, Make-Up artist: „Dacă ați avut insistența să intrați în joc, jucați frumos și bine!”

11025150_10203311147808123_120224600905155320_n
Foto:PC: Facebook/Lidia Vieru

Lidia Vieru este o tânără pasionată de Make-Up și Body Painting. Insistența și perseverența ei nu au limite, ceea ce a determinat-o să facă o cale lungă pentru ca astăzi să creeze adevărate capodopere.

# De unde vine simpatia ta față de domeniul în care lucrezi?
Lidia:
Mi-ar fi greu să zic ce a servit drept imbold pentru insistența mea de a pleca la primul meu curs de Make-Up. Am insistat la propriu, pentru că dorința mea de a mă iniția în acest domeniu, în perioada vacanței de vară, pe când învățam la liceu, nu fusese tocmai înțeleasă. M-a îndemnat, probabil, ideea de a-mi utiliza eficient timpul liber, curiozitatea pentru acest domeniu și dorința de a-mi face un machiaj corect (nu m-am gândit că aș putea face o meserie din asta). M-am remarcat însă, absolvind cursul cu nota zece. Astfel, prima mea diplomă în domeniu a fost obținută în anul 2004. Treptat, începând cu o pasiune, am ajuns a-mi face o meserie în domeniu în 2009, cu un refresh la cursul de bază, urmat de multe perfecționări/masterclass-uri învățate de la profesioniștii din străinătate.

 

PC: Facebook/Lidia Vieru

# Povestește-ne despre traseul tău profesional.
Lidia: 
Inițial a fost complicat, dar nu și imposibil. Am început cu statutul de freelancer, ulterior am avut colaborări cu diverse saloane de frumusețe, cu colegi de breaslă, cu fotografi, concursuri de machiaj, multe studii și multă practică. Învățam continuu, multe uși au fost deschise, multe închise, o sumedenie de bariere, multe dintre ele fiind depășite. Prin urmare, am mers după motoul: „Prin greutăți, spre stele”.

# Ce metode/tehnici aplici cel mai des în lucrările tale?
Lidia: Îmi place diversitatea, de aceea mereu experimentez!

 

PC: Facebook/Lidia Vieru
PC: Facebook/Lidia Vieru

# Unde ai învățat să faci Body-Art?
Lidia: Nu am avut un „profesor” de body-art! Am avut însă un minunat lector internațional, Olga Meleca, care m-a învățat despre tehnicile și șiretlicurile de bază în Kids Face-Painting și care mi-a prezentat, pentru prima dată, gama de produse cu care se lucrează în domeniu. Datorită ei am învățat să deosebesc lucrările profesioniste de cele ale amatorilor. Totodată, am descoperit multe site-uri utile, oameni talentați ce fac body painting, participanți la World Body Painting Festival cu care comunic, descopăr lucruri noi, urmăresc lecțiile superbe pe FabaTV. În acest an, am cunoscut-o personal pe Birgit Mortl la un workshop susținut de ea la București. Ea m-a inspirat și la crearea diverselor accesorii pentru modelele mele.

În acest domeniu contează, în primul rând, tehnica. Fie că faci Face Painting sau Body-Art, dacă le cunoști și le exersezi continuu, evoluezi. Bineînțeles, la toate astea se adaugă și cunoștințele de aranjare corectă a desenului pe „reliefe”, cromatica, talentul în pictură, etc. Body-Art-ul și Make-Up-ul sunt domenii absolut diferite ca tehnici și texturi utilizate, dar combinându-le, poți crea adevărate opere de artă!

 

PC: Facebook/Lidia Vieru

# Care a fost prima ta pictură pe burta unei femei însărcinate și ce emoții ai avut?
Lidia: Prima mea pictură pe burtici a fost broscuța țestoasă Sammy, în cadrul expoziției anuale pentru copii și viitoarele mămici la MoldExpo. A fost o experiență foarte frumoasă și interesantă. Ajungând acasă, am dat pe pagina mea de Facebook de un selfie a „bebeului Sammy”, în care părinții radiau de fericire. A fost plăcut.

 

PC: Facebook/Lidia Vieru

# Cum privesc oamenii din Moldova Body-Art-ul?
Lidia: Curioși, pentru că e ceva rar întâlnit. De regulă, toți caută să-și facă poze cu modelul sau cel puțin încearcă să imortalizeze de sine stătător capodopera.

# Care sunt tendințele în machiaj pentru această toamnă?
Lidia: Subiectul tendințelor în materie de machiaj pentru toamna 2015 este unul complex. Companiile cosmetice mari ne prezintă în parte trend-look-urile acestui sezon, care ar porni de la ideea individualizării machiajului, mai mult decât respectarea unor reguli stricte. Make-Up simplificat, dar nu lipsit de sofisticare. În esență, se pune accent pe ideea abordării frumuseții naturale a femeii. În materie de culoare însă, conform Pantone, avem stabilită o gamă de nuanțe pastelate.

 

PC: weddinglink.wordpress.com

# Care sunt avantajele și dezavantajele practicării acestei meserii?
Lidia: Avantajul – nu există limita perfecțiunii! O viață trăiești, o viață înveți! Este în continuă perfecționare și succesele fiecăruia depind de el însuși. Cât despre dezavantaje, văd doar la nivel de carieră la salonul de frumusețe, ce ține de sezon, de perioada de post etc. Dacă îți place cu adevărat ceea ce faci însă le transformi și pe acestea în eventuale avantaje și înveți să utilizezi timpul productiv.

# Ce Make-Up artiști te impresionează?
Lidia: Mă bucur, în primul rând, că am foarte mulți colegi Make-Up artiști autohtoni cu adevărat talentați. Prietenim toți și asta încântă, pentru că se șterge hotarul de concurență și se tinde spre colegialitate. E ceea ce apreciez cu adevărat! Mereu avem ce învăța unul de la celălalt și, atâta timp cât un meșter (fie el autohton sau străin), folosește o tehnică corectă, are acuratețe în lucru, un stil propriu și dacă mai depășește limitele unei cutii cu laturi stricte, atunci e cel care mă impresionează și astfel de oameni sunt mulți!

 

PC: Facebook/Lidia Vieru
PC: Facebook/Lidia Vieru

# Ce te-a inspirat pentru lucrările din albumul „My New Vision 2015”?
Lidia: Nu am avut o inspirație anume, creierul meu mereu a generat idei. Ele însă au luat viață datorită intersectării în carieră cu un fotograf minunat, Arcady Manah, cu care am înțeles că ne aflăm pe „aceeași undă”. Colaborările noastre mereu decurg ușor, iar creațiile se nasc dintr-o singură răsuflare. Ulterior, au urmat multe alte propuneri pentru ședințe foto din partea altor fotografi, diverși ca stil și mod de lucru, printre ei l-am remarcat pe Dragoș Condrea, un băiat la fel de talentat cu care pot lucra liber. Cei care au experiență în photo shooting înțeleg importanța vitală a conexiunii artistice, ce înseamnă să prinzi acel val comun în redarea unui concept pe lângă  profesionalismul separat al Make-Up artistului și al fotografului. Lucrările din acest album au fost spontane, pentru că-mi vin ideile atunci când văd modelul în fața mea.

 

PC: Facebook/Lidia Vieru
PC: Facebook/Lidia Vieru

# Care ar fi „apogeul” carierei tale? Ce vrei să obții pentru viitor în acest domeniu?
Lidia: Visul fiecărui artist este să devină printre cei mai celebri pe plan internațional, dar eu creez și evoluez din marea pasiune pentru acest domeniu. Tot ce este ghidat de dragoste și creat cu dragoste, acompaniat și de perseverență nu poate rămâne neremarcat, iar dacă ceea ce iese de sub pensula mea impresionează și trezește aprecieri, atunci asta bucură și motivează. Succesul nu vine de unul singur, el vine ca recompensă pentru dedicația ta meseriei!

# Care este cea mai frecventă greșeală pe care o fac femeile, atunci când se machiază?
Lidia: Exagerează!

# Vrei să continui această carieră în Repubila Moldova sau ți-ar plăcea să-ți încerci șansa și în străinătate?
Lidia: Meseria de Make-Up artist în esența sa, din start, e una internațională, atâta timp cât lucrările tale pot fi vizualizate prin rețelele de socializare în orice colț al lumii și ai putea fi invitat să susții masterclass-uri în orice țară. Cât ține de activitatea mea într-o altă țară, este mai curând o nouă provocare și este o chestie de timp.

 

PC: Facebook/Lidia Vieru
PC: Facebook/Lidia Vieru

# Care sunt sfaturile tale pentru o persoană ce aspiră să devină Make-Up artist?
Lidia: Să se gândească mult și bine! E o cale lungă și ea nu se rezumă doar la un curs de bază. Meseria de Make-Up artist a luat o mare amploare, meșteri sunt foarte mulți, și slabi și buni, și dacă vrei să te remarci, ai de muncit neîncetat. Este nevoie de o perpetuă instruire, perfecționare, investiții financiare atât în cursuri, cât și în produsele cosmetice. Domeniul frumuseții mereu evoluează, mereu apar tendințe noi și trebuie să mergem în pas cu ele. Iar dacă ați avut plăcerea de a intra în joc, atunci jucați frumos și bine! Succes!

 

12031446_10207940105208765_1752973821280078368_o
PC: Facebook/Lidia Vieru
11760185_10207479434292280_8132618137411881549_n
PC: Facebook/Lidia Vieru
PC: Facebook/Lidia Vieru
PC: Facebook/Lidia Vieru
11705698_10207333456842935_1047877915168188374_o
PC: Facebook/Lidia Vieru
11162082_10206777456903284_399170728099009526_n
PC: Facebook/Lidia Vieru
11161352_10206755717039801_6206636418190552577_n
PC: Facebook/Lidia Vieru
11026251_10206347710799900_6787898717900339960_n
PC: Facebook/Lidia Vieru

 

PC: Facebook/Lidia Vieru
PC: Facebook/Lidia Vieru
12039313_10207940135209515_4335112453196704408_n
PC: Facebook/Lidia Vieru

Veronica Railean

Taguri: #inspirație
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente