O tânără de 32 de ani, locuitoare a satului Cîrpești, raionul Cantemir, este suspectată că și-ar fi ucis concubinul acum șapte ani. Osemintele acestuia au fost descoperite chiar în gospodăria suspectei. Potrivit forțelor de ordine, crima a avut loc în vara anului 2008 în satul Lărguța, raionul Cantemir. Când ar fi fost omorât, bărbatul avea 34 de ani.
Recent, polițiștii au intrat în posesia unei informații operative, potrivit căreia, cu șapte ani în urmă, o femeie și-ar fi omorât concubinul. În urma investigațiilor efectuate de forțele de ordine, în ograda casei din satul Lărguța, au fost depistate osemintele victimei.
Audiată de polițiști, suspecta și-a recunoscut fapta, declarând că în noaptea de 7 spre 8 august 2008, aflându-se la domiciliul concubinului său, au consumat băuturi alcoolice. Între cei doi s-a iscat un conflict, ca în cele din urmă bărbatul să o lovească pe femeie. După ce bărbatul a adormit, femeia l-a lovit cu un topor în regiunea capului, iar în consecință, bărbatul a decedat pe loc.
Pentru a ascunde urmele infracțiunii, suspecta a dezbrăcat cadavrul de haine și le-a dat foc, apoi l-a îngropat în grădina casei, anunțând rudele că acesta a plecat la Chișinău și nu s-a mai întors.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru „Omor intenționat”. Dacă va fi găsită vinovată, suspecta riscă 20 de închisoare sau detenție pe viață.