Acumulează experiență pentru CV-ul tău. Devino voluntar ARTICO

aluplan
Foto: PC: aluplan.md

Centrul Republican pentru Copii şi Tineret ARTICO invită tinerii interesaţi să participe la un stagiu de voluntariat.

Vei avea posibilitatea să te implici în diverse proiecte, activităţi şi iniţiative locale aducându-ţi contribuţia la dezvoltarea sectorului non-profit, educaţiei non-formale precum şi creării unui mediu de dezvoltare a potenţialului tău în diverse domenii. Totodată, îţi poţi tu însuţi dezvolta propriile competenţe şi abilităţi atât personale, cât şi profesionale.

Vei avea parte de:

# Un mediu plăcut de lucru şi acces la echipamente şi materiale pentru desfăşurarea activităţilor alături de ceilalţi membri, voluntari;

# Contract de voluntariat, carnet de voluntar şi oportunitatea de a participa, în calitate de reprezentant al Centrului Republican pentru Copii şi Tineret ARTICO, la diverse evenimente, proiecte şi activităţi locale, naţionale sau internaţionale;

# Oportunitate de dezvoltare personală, o şansă de a-ţi descoperi propriul potenţial, de a-ţi dezvolta creativitatea şi alte competenţe utile pentru viitorul tău;

# Şansa de a participa la diverse ateliere, acţiuni de formare şi alte activităţi de dezvoltare personală;

# Dobândirea unei experienţe de muncă în cadrul unei organizaţii non-guvernamentale şi dobândirea de experienţă în management de proiect;

# Experienţa acumulată va fi un plus pentru CV-ul tău;

# Posibilitatea de a-ţi alege programul de lucru şi modalitatea de implicare în funcţie de disponibilitatea ta precum şi de interesele de dezvoltare proprii.

Cum te poţi implica mai exact?

# În cadrul unor proiecte europene de tineret (în diverse etape: planificare, implementare şi evaluare), proiecte conexe educaţiei adulţilor precum şi alte proiecte şi iniţiative de dezvoltare a comunităţii locale în diverse domenii;
# În dezvoltarea unor idei şi iniţiative proprii de viitoare proiecte, accesarea unor linii de finanţare europene, dar nu numai;
# În identificarea unui rol în cadrul unui proiect aflat deja în desfăşurare;
# În însoţirea şi desfăşurarea unor acţiuni alături de ceilalţi voluntari locali în funcţie de activităţile planificate în echipă;
# Prin participarea/iniţierea unor activităţi cu caracter sportiv ca parte a unui club specific existent în cadrul centrului;
# Prin organizarea de diverse ateliere, cluburi şi activităţi cu tinerii şi copii pe diverse teme (creaţie, fotografie, dezbate, public speaking etc.);
# Prin organizarea de sesiuni/cursuri de formare (de bază) în domeniul IT pentru tineri şi copii defavorizaţi/dezavantajaţi sau cu puţine oportunităţi din municipiu;
# În acţiuni de vizibilitate, relaţii publice, marketing etc. în vederea promovării centrului şi a activităţilor acestuia.

Trimite CV-ul tău şi Formularul de înregistrare la următoarea adresă de e-mail: [email protected] până la data de 18 septembrie 2015.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente