Robie sexuală în Dubai: Li s-a promis că vor lucra dansatoare, dar au ajuns să se prostitueze

646×4041
Foto:Trei femei din capitală sunt cercetate penal pentru trafic de fiinţe umane

Cinci tinere originare din Republica Moldova au fost eliberate din robie sexuală în orașul Dubai. Pe acest caz, sunt cercetate penal trei femei pentru comiterea traficului de fiinţe umane în scop de exploatare sexuală, una dintre inculpate este anunţată în căutare.

Potrivit secţiei combatere trafic de fiinţe umane a Procuraturii Generale, în perioada de timp 2014 – 2015, femeile au recrutat cinci tinere pentru a presta servicii sexuale în or. Dubai, Emiratele Arabe Unite. Unele dintre victime erau minţite că vor lucra în calitate de dansatoare, însă patru dintre fete au fost exploatate sexual timp de câteva luni, fiindu-le luate actele de identitate pentru a nu fugi din ţară. În cazul celei de a cincea victime, oamenii legii au oprit-o în timp ce intenţiona să plece de pe Aeroportul Internaţional Chişinău.

Procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza penală spre examinare în instanţa de judecată. Actualmente, una dintre inculpate se află în arest preventiv, iar cealaltă are interdicţia de a părăsi hotarele ţării, cea de-a treia inculpată este anunţată în căutare.

Dacă vor fi găsite vinovate de cele incriminate, femele riscă pedepse de până la 15 ani închisoare.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente