Programul DAAD oferă burse tinerilor care doresc să petreacă un an de studii în Germania

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Foto:PC: n-geist.ru

Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) este cea mai mare organizaţie mondială promotoare a schimbului internaţional de studenţi şi oameni de ştiinţă. Programul DAAD oferă burse pentru moldovenii care în anul de studii 2016 respectiv 2016/2017 doresc să petreacă un sejur în scop de studii în Germania. Persoanele interesate pot depune dosarele pentru următoarele burse:

# Burse de studiu ERP pentru absolvenţii facultăţilor ştiinţelor economice
# Development-Related Postgraduate Courses (EPOS)
# Burse de studiu pentru absolvenţii tuturor facultăţilor
# Burse pentru oameni de artă şi arhitecţi
# Cursuri universitare de vară în Germania pentru studenţi străini şi absolvenţi
# Burse de cercetare pentru doctoranzi şi tineri oameni de ştiinţă
# Călătorii de studiu şi stagii de practică pentru grupuri de studenţi străini în Germania
# Invitaţii pentru foştii bursieri
# Sejururi de cercetare pentru profesori universitari şi oameni de ştiinţă

Programul actual de burse pentru anul academic 2016/2017 poate fi descărcat aici. Sunteți rugați să luaţi în considerare informaţiile privind procedura de aplicare precum şi termenele pentru depunerea dosarelor:

# Oferta de burse pentru Republica Moldova 2016/2017

# ПРЕДЛОЖЕНИЕ СТИПЕНДИЙ DAAD на 2016/2017 год

DAAD promovează internaţionalizarea instituţiilor germane de învăţământ superior, consolidează germanistica şi limba germană în străinătate, susţine ţările în curs de dezvoltare în crearea universităţilor performante şi oferă asistenţă factorilor de decizie în politica de educaţie, politica externă în domeniul ştiinţei şi de dezvoltare.

De la fondare, în anul 1925, DAAD a susţinut peste 1,9 milioane de absolvenţi ai instituţiilor superioare de învăţământ din ţară şi de peste hotare. Oferta se extinde de la un semestru în străinătate pentru studenţi până la studii de doctorat, de la stagii practice până la conferenţiari-oaspeţi, de la vizite de informare până la construirea universităţilor în străinătate.

În Republica Moldova, DAAD este reprezentat printr-un lectorat la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”. Lectorul DAAD, Sophia Bellmann, oferă, în fiecare marţi, de la ora 10.00 până la ora 13.00, consultaţii cu privire la studiile în Germania, testul DaF şi posibilităţile de obţinere a burselor DAAD.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente