Polițiștii se vor afla și astăzi în mijlocul cetățenilor, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la o serie de manifestări cultural-artistice organizate cu ocazia desfășurării hramurilor în 99 de localități din țară.
În vederea asigurării eficiente a climatului de ordine şi securitate publică în perioada desfășurării activităților, Poliția își va intensifica activitățile de prevenire şi combatere a faptelor ilegale şi atenționează cetățenii asupra instituirii unui comportament adecvat în locurile de odihnă şi de agrement.
În acest context, angajații Inspectoratului Național de Patrulare de comun cu Inspectoratele teritoriale de Poliție vor asigura ordinea publică și securitatea circulației rutiere atât pe drumurile naționale cât și pe cele locale.
În vederea prevenirii unor eventuale incidente cu folosirea şi aplicarea armelor de foc, Poliția recomandă posesorilor de arme să nu poarte armele la evenimente publice pentru a nu pune în pericol viaţa sau sănătatea dvs., precum şi a celor din jur.
INP îndeamnă cetățenii să nu consume în exces băuturi alcoolice, să nu conducă autovehiculele în stare de ebrietate sau cu viteză excesivă, să evite altercațiile cu alți participanți la evenimente și să fie atenți la bunurile personale.
Forțele de ordine se vor afla în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât evenimentele care vor avea loc să se desfășoare fără abateri de la legislație.