„Smells Like Teen Spirit” – cea mai populară piesă a anilor ’90 ascultată pe Spotify

MTV Unplugged: Nirvana
Foto:Kurt Cobain, solistul uneia dintre cele mai populare trupe ale anilor '90 Nirvana, PC: mtv.com

Până recent, era practic imposibil de a observa din punct de vedere statistic popularitatea cântecelor mai vechi, întrucât topurile și charturile demonstrau popularitatea acestora doar la momentul lansării pieselor. Iată de ce, un tânăr a apelat la Spotify pentru a afla care piese din anii trecuți sunt populare în prezent.

Matematica este simplă: cercetătorul Matt Daniels a calculat care piesă și cărui aparține a fost ascultată de cele mai multe ori de către toți utilizatorii Spotify în anul 2014. Datele, mai mult sau mai puțin, prezintă rezultatele preferințele tinerilor care au vârsta peste 25 de ani.

Prin urmare, întregul catalog muzical al anilor ’90 cuprinde piese din diverse genuri și subgenuri muzicale, iar potrivit datelor adunate pe Spotify, cea mai populară piesă a anilor ’90 a fost „Smells Like Teen Spirit” de Nirvana, întrucât în timpul anului 2014 a fost ascultată de aproape 50,7 milioane de ori.

Poziția a doua este ocupată de către piesa „Iris” de către new-yorkezii Goo Goo Dolls, iar a treia de către Oasis cu piesa „Wonderwall”, care a fost ascultată de aproape 34,4 milioane de ori. Deși locurile de frunte sunt ocupate de către reprezentanți de vază a muzicii rock, în top se găsesc și piese mai pop, cum ar fi „Baby One More Time” de Britney Spears, ascultată de aproape 15 milioane de ori, sau rap, cum ar fi „Gangsta’s Paradise” de Coolio, ascultată de puțin peste 18 milioane de ori. De asemenea, trei hituri ce aparțin lui Notorious Big de asemenea se găsesc în top, ceea ce demonstrează că viitoarele generații vor mai ține minte cum sună rapul veritabil.

Ce țin minte generațiile de acum din muzica anilor ’90, PC: Captură foto poly-graph.co

Aceste date demonstrează, de fapt, care este moștenirea muzicală lăsată de către starurile anilor ’90, moștenire ce este valorificată până și în prezent. În același timp, aceste rezultate demonstrează că unele piese care au fost populare și nepopulare acum câteva zeci de ani, nu sunt la fel de populare sau nepopulare în prezent. Spre exemplu, „Don’t Stop Believin’ ” de Journey este piesa reprezentativă a anilor ’80, iar a anilor ’70 – „Bohemian Rhapsody” de Queen, deși ambele piese nu au devenit extrem de vizibile în charturi. Acum, însă, tinerii apelează la muzica old school din ce în ce mai des.

Cercetătorul a încercat să analizeze care ar fi popularitatea celor mai ascultate piese în 2013. Potrivit statisticilor sale, „Get Lucky” de Daft Punk va fi un bun reprezentant al anului 2013 pentru viitoarele generații, deși, în același timp, piese precum „Do I Wanna Know?” de Arctic Monkeys, care par a fi mai puțin populare din punct de vedere al prezenței acesteia în charturi, însă are un succes și o rată constantă de ascultări, ceea ce ar putea duce la o rată de popularitate mai înaltă în viitorii ani.

Întreaga cercetare poate fi găsită aici. #diez îți urează să asculți doar muzică bună.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente