Sâmbătă, 5 septembrie, cu începere de la ora 15.00, la Orheiul Vechi va avea loc un eveniment sub cerul liber, cu invitați speciali din România – Metaferis – care ne vor încânta cu muzica lor și Mămăliga Warriors care vor servi mămăligă, ne vor prezenta noul lor proiect „Nunta-n Africa” și vor proiecta filmul lor de la Mongol Rally.
Invitaților le este recomandat să vină cu corturi, izoprene, saci de dormit și multă căldură, „de la cinci litri în sus”, precum zic organizatorii, deoarece evenimentul va dura circa 24 de ore.
De asemenea, toți chitariștii care-și doresc pot veni cu instrumentele lor, pentru că va fi pusă la dispoziție o scenă, Open Stage, unde fiecare va putea urca pentru a cânta ceva. Vor fi la dispoziție două amplificatoare de sunet, două boxe a câte 700 W și două boxe (subwoofer) a câte 1 KW, trei microfoane și mixer patru canale, o chitară acustică cu jack audio, o chitară electrică, midi clapa M-audio axiom 61 și renumitul Cajon.
Intrarea va costa 10 lei de persoană, sumă care va merge către administrație și pentru cheltuielile energiei electrică.
Unul dintre organizatori, Sergiu Știrbul, a spus: „Așa un party a mai fost doi ani în urmă în același loc și a reușit cu brio. A fost super interesant și anul acesta vrem să organizăm mai bine și mai frumos, să participe cât mai multe talente pe care să le descoperim cum cântă la chitară.”
Evenimentul, de asemenea, are ca scop promovarea Orheiului Vechi ca obiectiv turistic din Moldova.
Locul: lângă Administrația Rezervației Orheiul Vechi (neajungând la podul de la Butuceni).
Vezi evenimentul pe Facebook.