Din imaginile postate de Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor se vede că incendiul care a izbucnit pe strada Pușkin, nr. 20 B din Chișinău a mistuit o mare parte din acoperiş, acesta prăbușindu-se, iar înăuntru sunt și câteva birouri în care totul este transformat în scrum.
Reamintim că incendiul a izbucnit în jurul orei 23.00. La fața locului au acționat 14 autospeciale și trei scări auto. La lichidarea arderii au fost antrenaţi peste 60 de pompieri. Lucrările echipelor au fost dificile, având în vedere învelișul de rubiroid al acoperișului și rețelele electrice și de comunicații, care sunt în apropiere de clădire.
Flăcările au cuprins acoperișul unei clădiri pe o suprafață de aproximativ 450 de metri pătrați. Nicio persoană nu a avut de suferit.
Istoricul clădirii
Potrvit site-ului www.monument.sit.md, monumentul de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe, a fost construit în 1899.
Imobilul ocupă o poziţie de colţ, de la intersecţia străzii Bucureşti cu strada Puşkin, cu două faţade principale, aliniate liniei roșii a străzilor. A fost construită de Banca funciară din Poltava, sucursala Chişinău, în care au fost prevăzute încăperi pentru Şcoala comercială cu 7 clase a lui A.I. Skorodinsky. În 1918, în acest imobil erau arendate încăperi pentru teatrul Coloseum, fondat de Oradovskaia, Şcoala comercială trecând în alt sediu.
În 1941, clădirea a fost grav afectată. Aripa perpendiculară pe strada Bucureşti, alipită de proprietatea vecină din stânga, a fost total distrusă fără a fi reconstruită, astăzi servind drept zid de incintă.
Configuraţia planului este unghiulară, cu braţul de pe strada Bucureşti mai alungit, cu colţul, orientat spre intersecţia străzilor, teşit. Planul actual al clădirii mărturiseşte clar divizarea spaţiului interior conform unei distribuiri funcţionale a încăperilor, cu o varietate planimetrică, în cel puţin trei secţii. Planimetria veche este soluţionată cu o libertate caracteristică pentru orientarea modernului. Sunt decroşate volume cu încăperi spre curtea interioară şi unele dependinţe cu contur trapezoidal, cum ar fi bucătăriile. Apartamentele de la etaj aveau acces spre balcoane mari circulare.
Intrarea în curte avea loc printr-un gang carosabil de pe strada Bucureşti în apartamente şi în clasele Şcolii, orientate spre strada Bucureşti, se intra dinspre curte. Într-o unitate comercială sau publică, alcătuită din două-trei încăperi, se intra prin colţul teşit al clădirii.
Faţadele sunt decorate plastic cu o deosebită generozitate, cu forme caracteristice pentru barocul rus. Bogăţia decoraţiei sculpturale, alcătuită din cornişe în segment de cerc, ghirlande şi coroniţe de flori, este distribuită la etaj, între niveluri fiind plasat un brâu sub forma unui meandru, întrerupt deasupra rezalitului central.