Sub titlul „Francez şi vice-premier al Moldovei” revista Le Point schiţează în ultimul său număr portretul lui Stéphane Bridé. Acesta a fost numit în guvernul de la Chişinău cu o singură misiune, aceea de a eradica corupţia.
„Misiunea lui Stéphane Bridé este atipică, de altfel ca şi parcursul personal al acestui francez. De şase luni de zile el este vice-premier şi ministru al Economiei al Republicii Moldova. A căuta în Europa de Vest sau şi mai departe competenţe care lipsesc acasă este ceva la modă în fostele republici sovietice supărate pe Rusia lui Vladimir Putin”, notează ziaristul de la Le Point. „Astfel, diplomaţia georgiană a fost deja condusă de o franţuzoaică, iar Ucraina şi-a numit un lituanian la Economiei şi o americană la Finanţe”, informează rfi.ro.
„Contrar precursorilor săi, Bridé nu avea însă nicio legătură familială cu Moldova când a sosit la Chişinău în 1999. Angajat mai întâi la France Télécom, francezul a lucrat apoi pentru două cabinete de audit, Ernst & Young şi Grant Thornton. Punctul decisiv a intervenit când s-a căsătorit cu o moldoveancă şi a căpătat cetăţenia moldovenească”.
„În căutarea unui tehnocrat european competent, Partidul democrat, principala formaţiune a coaliţiei din Moldova, i-a propus portofoliul Economiei. Stéphane Bridé a fost ales pentru că s-a născut într-o ţară cu cultură democratică şi de bună guvernare”, spune un om de afaceri străin citat de Le Point. „Niciun moldovean nu ar avea curajul să se ia de anumite interese superioare”, mai precizează respectivul. Din spusele sale, „cu excepţia partidelor pro-ruse care sunt finanţate de Moscova, mai toate celelalte formaţiuni – inclusiv Partidul democrat – întreţin cu oligarhii şi băncile din Moldova relaţii contra-naturii. „Băncile sunt un vector de putere economică şi politică fără egal”, explică ziaristului francez, preşedintele filialei locale a băncii Société Générale.
Le Point reaminteşte în acest context afacerea zisă „a miliardului de dolari”. Fiecare are la Chişinău o teorie despre destinaţia finală a acestei sume deturnate, dar în realitate, nimeni nu ştie nimic, cu excepţia, evident, a destinatarilor”, mai scrie revista franceză. „Acest scandal era cât pe ce să compromită, de altfel, intrarea lui Stéphane Bridé în guvernul moldovean, întrucât fostul patron al acestuia, cabinetul de audit Grant Thornton, fusese cel care auditase cele trei bănci implicate în scandalul mai sus amintit. Deci, nu-i de mirare că această afacere „a miliardului de dolari” îl va urmări pe veci pe vice-premierul moldovean şi îi va mai da multă bătaie de cap”.