Căsnicia din bucătăria Pensiunii della nonna: „Ne-am cunoscut în bucătărie, iar acum suntem de nedespărțit”

DSC_2782
Foto:Claudia și Vasile, sufletul bucătăriei de la Pensiunea della nonna PC: Dinu Bubulici

Bucătăria le-a unit destinele, iar acum continuă să le construiască o viață condimentată printre feluri de mâncare și gusturi din cele mai diverse. Au gătit chiar și la nunta lor, iar acum Claudia și Vasile gătesc cu suflet atât la restaurantul pentru care lucrează, cât și acasă.

„Ai noștri mănâncă gustos”

Ora prânzului este solicitantă. Ciorbe, salate sau platouri cu carne la grătar, gustul moldovenilor rămâne același: „Alor noștri le place să mănânce gustos”, ne-a spus Vasile, unul din bucătarii Pensiunii della nonna de la Vadul lui Vodă, atunci când am intrat în bucătăria restaurantului de pe teritoriul bazei de odihnă.

Vasile este bucătar de opt ani, iar soția lui, Claudia, lucrează în domeniu de cinci ani. De mai mult de un an sunt sufletul bucătăriei de la Pensiunea della nonna și le oferă oaspeților restaurantului plăcerea de a mânca bine.

DSC_2716

Dacă pasiunea pentru gătit a început din copilărie, atunci când ambii își ajutau mamele prin bucătăria de acasă, dragostea dintre ei s-a născut în urmă cu cinci ani. Vasile ne-a confirmat că nu s-a îndrăgostit doar de modul în care soția lui gătește, dovadă a iubirii pe care și-o poartă fiind și faptul că sunt de nedespărțit. Talentul le-a fost cizelat și bine accentuat de studiile pe care le-au făcut în domeniu, pentru că așa cum ne-au recunoscut: „Trebuie să faci o școală de bucătari. În urma studiilor, am simțit diferența de pregătire profesională”.
DSC_2802

Câte un pic de leuștean aproape în orice

Lui Vasile îi place să pregătească platouri cu carne, grătare și alte picanterii. El spune că și-a inventat și propriile rețete de marinare a cărnii. Ei bine, secretul pentru o mâncare gătită în stilul care-l definește rămâne secret, ne spune râzând, însă recunoaște că pune leuștean aproape în orice rețetă, acesta fiindu-i elementul caracteristic.Recomandările lui din meniul restaurantului de la pensiune: borș scăzut, tocană cu mămăligă și brânză.

Claudiei, în schimb, îi plac salatele, pentru că își poate manifesta pe larg creativitatea, pregătindu-le. „Mai multe legume înseamnă o mâncare mai sănătoasă. Îmi place să mă joc cu firele de verdeață. E interesant să le combini, le schimbi un pic și ai deja un alt platou.” Recomandările ei: salata „Fantezia”.

DSC_2706

Acasă gătesc toți trei, pentru că da, se pare că și cea mică, fiica lor, le moștenește talentul și își lasă deja amprentele în farfuriile cu mâncare, în special de sărbători, când acasă se gătește mai mult ca de obicei. „Creștem o viitoare gospodină”, ne confirmă Claudia. Casa lor nu e plină de cărți de bucate, așa cum noi ne-am putea imagina: „Fiecare bucătar are personalitatea lui și fiecare platou îi iese diferit, de asta nici nu ne conducem strict după anumite rețete”.

DSC_2741

„Să gătești cu suflet înseamnă…”

„Înseamnă să depui tot ce ai mai bun din tine în farfuria pe care o servești oaspetelui. Imaginație, gust, hărnicie și agerime – de toate astea are nevoie un bucătar și toate se aliniază în categoria „în primul rând”, a recunoscut Vasile. „Trebuie să simți fiecare fel de bucate, fără să guști trebuie să-ți dai seama că mâncarea ta este ideală doar după aspect”, a mai adăugat el.

Este greu să le deprinzi oamenilor gusturile

„În general, e greu să lucrezi pentru oameni cu gusturi diferite. Cu moldovenii e mai ușor, pentru că ei mănâncă foarte gustos”, ne spune Vasile. „A fost greu la început, până am cunoscut oamenii și le-am deprins gusturile”, își amintește Claudia, dar sunt experiențe prin care orice bucătar trece, ne-au asigurat ei. Cât despre viteza de lucru , Vasile ne-a spus că aceasta apare odată cu practica: „Trebuie să fii foarte ager, iar tinerii bucătari în special, trebuie să aibă multă răbdare și să lucreze pentru a dobândi experiență”.

DSC_2698

Deși a avut propuneri de a lucra peste hotare de la oamenii care au încercat din bucatele gătite de el, Vasile spune că nu poate să plece departe de casă și mai ales că se simte foarte bine lucrând cot la cot alături de soția lui. „Noi niciodată nu ne săturăm unul de altul. Gusturile noastre sunt la fel. Când fac felul întâi, mereu o chem pe ea. Ne sfătuim reciproc.”

Bucătari la propria nuntă

„Bucătarii nu au încredere în alți bucătari”, ne-a spus sigură Claudia. Acest lucru l-au demonstrat și ei la nunta lor, pentru care au gătit așa cum și-au dorit. „Atunci a fost evenimentul culinar cu cele mai mari emoții pentru noi”.

Mai multe detalii despre „Pensiunea della nonna” dar și despre toate facilitățile pe care le găsiți acolo, inclusiv restaurantul și terasa, găsiți aici, pe pagina de Facebook a pensiunii, cât și pe www.pensiunea.md.  

DSC_2684

DSC_2693

DSC_2727

DSC_2837

DSC_2795

DSC_2857

DSC_2860

DSC_2865

DSC_2845

DSC_2849

DSC_2815 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente