Două filiere specializate în recrutarea adolescentelor din familii social vulnerabile în scop de exploatare sexuală comercială au fost anihilate de forțele de ordine. Acţiunile celor două filiere au fost documentate în perioada lunilor mai-iulie 2015.
În primul caz, capul grupării criminale, o femeie de 34 ani, originară din or. Vologda, Rusia, pe parcursul anilor 2014-2015, în comun cu complicii săi, a recrutat mai multe adolescente minore, cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani. Astfel, folosindu-se de starea precară în care se aflau fetele, suspecții le exploatau sexual în scopuri comerciale, pe str. Calea Basarabiei din Chişinău.
În urma investigațiilor speciale efectuate în cadrul urmăririi penale, polițiștii au constatat că serviciile sexuale erau prestate de către minore în automobilele clienţilor sau la dorinţă plecau cu aceștia la apartament. Banii pentru servicii erau încasați de capul grupării (sexul oral – 300 de lei, clasic – 400 de lei). Membrii acestei grupări au fost reţinuţi în moment ce supravegheau activitatea minorelor. Prin urmare, au fost eliberate din sclavia sexuală trei minore, care au fost referite către serviciul de protecţie socială.
În alt caz, un bărbat de 24 ani, originar din r-ul Ialoveni, în comun cu complicii săi, dintre care o minoră, elevă la o Şcoală profesională din Chişinău, au recrutat mai multe fete, de la aceeași instituție, sub pretextul angajării lor în calitate de maseur. În realitate, fetele erau înşelate, ca, în cele din urmă, să fie exploatate sexual în scopuri comerciale. Serviciile sexuale erau prestate în apartamente din timp închiriate şi amenajate de traficanți ca saloane de masaj.
Pentru serviciile prestate, traficanţii primeau de la clienţi 600 de lei per oră. Victimele nu se alegeau cu nimic, motivând că banii sunt cheltuiţi pentru chiria apartamentului şi alimentaţie.
În ambele cazuri au fost inițiate cauze penale în baza art. 206, al. 3 Cod Penal „Traficul de fiinţe umane săvârşit de către două sau mai multe persoane asupra a doi sau mai mulţi copii”. Dacă suspecții vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare de la 15 la 20 de ani.