Deputatul Nicolae Juravschi a părăsit PLDM-ul

jur
Foto: PC: noroc.tv

Deputatul Nicolae Juravschi și-a anunțat ieșirea din fracțiunea PLDM și decizia de a activa ca deputat independent. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a acestuia.

Acesta spune că decizia de a pleca este legată de evoluțiile care s-au produs în cadrul Partidului Liberal Democrat în ultimul timp. „Am decis să părăsesc fracțiunea PLDM pentru a activa în calitate de deputat neafiliat. Această decizie este legată de evoluțiile care s-au produs în cadrul PLDM în ultimul timp, pe care nu le contest dar nu mă simt obligat să le accept”, declară Juravschi

De asemenea, el a mai adăugat că regretă modul în care a fost înlăturat Iurie Leancă din partid și consideră că plecarea lui a lovit dur în imaginea Partidului Liberal Democrat, favorizând dezbinarea lui.

Juravschi a precizat că, în calitate de deputat independent, va colabora cu Iurie Leancă și Eugen Carpov pentru a contribui la realizarea obiectivelor pentru care au fost votați în noiembrie 2014 de către electoratul PLDM.

 

PC: Facebook/Nicolae Juravschi
PC: Facebook/Nicolae Juravschi
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente