Trei fotografi moldoveni și trei zile de umblat brambura prin Munții Bucegi au reușit să cumuleze în final o galerie impresionantă de fotografii pe care o clasăm ușor la categoria „la înălțime”.
Ion Pleș, Dinu Bubulici și Victor Taran au decis că atunci când toată lumea pleacă la mare, ei merg să cutreiere munții României în lung și în lat, dar mai ales în lung. Și pentru că aparatele de fotografiat le-au fost la îndemână și la altitudini de peste 2.000 de metri, putem și noi să savurăm din răcoarea munților, urmărind albumul lor foto de vacanță.