Despre ce poate fi realizat un interviu cu o actriță? Despre actorie, spectacole, experiență și ascensiune profesională? Un interviu cu o actriță poate fi și altfel: despre eșecuri, temeri, defecte și visuri interzise.
Daniela Burlaca este actriţă la Teatrul „Eugene Ionesco”, concomitent actriță, regizor și membru fondator la Teatrul „Studio Geneza Art”. Este laureat al Galei Premiilor UNITEM 2015, unde, pentru spectacolul „Scaunele”, a obţinut Premiul pentru cea mai bună lucrare regizorală. Timid și totuși îndrăzneț, Daniela s-a impus în societate prin muncă, dorință și talent. Dincolo de scenele teatrului, ea este personajul principal al propriei vieți, rol pe care și-l trăiește cu mândrie indiferent de circumstanțe, temeri, regrete și eșecuri.
Confesiuni despre viaţă, fâşii de gânduri şi sentimente, fără masca vreunui personaj, fără lumini şi machiaje de scenă – interviu cu Daniela Burlaca. Pe fundal, ascultați piesa de mai jos.
Care este diferența dintre a trăi și a exista?
A trăi înseamnă a crede. A exista înseamnă a te limita. A trăi înseamnă a avea libertate interioară. A exista înseamnă a te supune. E doar o părere.
Cât de mult trăiești ceea ce vor alții și cât de mult trăiești ceea ce vrei tu?
Facem echitate.
Care este cea mai mare provocare la care te-a pus viața?
M-am născut femeie și voi muri femeie.
Ce lucruri ai făcut în viață de care nu ești deloc mândră?
Cel mai tare regret și nu-mi pot ierta e faptul că uneori pot jigni oamenii pe care îi iubesc cel mai mult. Regret că uneori nu pot lua decizii de una singură, chiar dacă știu foarte bine ce vreau de la viață. Regret că uit să merg mai des la biserică atunci când îmi este foarte bine. Ne-am obișnuit să ne rugăm doar atunci când avem nevoie.
Ce-ai învățat din ultimul tău eșec major?
Eșec major?… Nu știu dacă m-am confruntat vreodată la nivel grav cu acest termen, din fericire, dar viața și profesia pe care o trăiesc îmi aruncă mănușa uneori. Un lucru știu sigur, dacă ai demnitate, inteligență, omenie, bunătate și credință, orice eșec e un pas înapoi și doi înainte. Viața noastră e construită din urcări și căderi. Chiar și peștele se zbate pe uscat.
Care este cel mai mare risc pe care ți l-ai asumat în viață?
Risc… îmi atribui acest cuvânt. Uneori merg la risc cu ochii închiși, ceea ce ar însemna că mă contemplez cu provocarea. Cel mai mare risc din viața mea este iubirea, risc să mă dizolv, iar iubirea înseamnă tot.
Dacă te-ai întoarce în timp, cu 10 ani în urmă, ce-ai face? Ai lua aceleași decizii pe care le-ai luat acum 10 ani?
Fiecare vârstă are timpul ei, iar oamenii trebuie să simtă timpul vârstei. Toate vin la timpul lor. Deseori, noi, oamenii, din prea multă convingere de sine, accelerăm timpul grăbit: copiii vor să devină mai devreme maturi, maturii caută împlinire și saturație prematur. Acum 10 ani am luat decizii majore de a-mi schimba viața, de a-mi forma viața. Nu regret nimic. Felul cum pășesc pe pământ e absolut conștient, iar gândul care mă conduce este că tot ce se face e spre bine. Realitatea secolului XXI e atât de crudă și atât de rațională, încât nu regret că acum 10 ani visam. Astăzi, cu certitudine, lucrurile ar sta altfel.
Care sunt defectele tale pe care ești nevoită să le accepți?
Sunt foarte influențabilă. Foarte repede plâng. Sunt foarte sensibilă la timpul de afară. Cu vehemență legată de profesie. Dependentă de cafea, internet și uneori, de evadări spirituale.
Ai visuri și gânduri interzise?
Da.
Care sunt acestea?
Sunt cele care-mi sunt interzise.
Ce e imposibil să faci și ce, dacă ar fi posibil, ți-ar schimba radical viața?
Din suflet: lucrurile imposibile te fac mai puternic, te maturizează, te redescoperă. În lucrurile imposibile poți să te regăsești, lucrurile imposibile te pot face atât de fericit, încât să găsești farmec în această imposibilitate, dacă nu chiar existență, oricât de straniu ar suna asta.
Din rațiune: imposibil îmi e să plec din țara asta, pentru că aici vreau să mi se schimbe radical viața. Viața mea, a copilului meu, a oamenilor pe care îi iubesc și pe care treptat simt că încep să-i pierd nu se vrea aici. Nicăieri n-o să fiu mai acasă decât acasă, dar simt că începem să ne sufocăm, să ne risipim esența, aspirațiile noastre se perpetuează în plenitudinea lumii.
Care este cea mai mare teamă a ta?
Mă tem de „iubirea cu ceas” (mi-a plăcut replica asta, am furat-o de la o poetă dragă). Mă tem de clipa despărțirii – sunt foarte atașată de familia mea. Mă tem de Dumnezeu.
Care sunt acele lucruri într-atât de importante pentru tine, încât ai fi în stare să te cerți cu oricine pentru a le avea?
Recunosc, încerc să obțin pe cât e posibil ceea ce-mi doresc, asta înseamnă că pot fi obraznic de insistentă. Îmi place când îmi depășesc condiția. Deseori, din mult respect și bunăvoință, trebuie să renunț la aspirațiile mele interioare. Încerc să fiu fată cuminte și cu bun simț, ca să nu jignesc, ca să fiu mai tolerantă… dar în felul meu de a fi, cu bune și rele. Urăsc momentele când îmi caut dreptatea, iar oamenii, din tupeu sau din principiu, nu recunosc. Asta mă scoate din minți. Atunci sunt în stare să mă cert cu oricine și să spun lucruri pe care nu vreau să le spun.
Dacă ai pleca pe o insulă pustie, pe cine ai lua cu tine?
Pe fratele meu.
Care sunt lucrurile care-ți irosesc timpul?
Telefonul și internetul – mizerie fără de care nu mai putem trăi. Recunosc și accept.
Ce sfaturi ai pentru tinerii din ziua de azi?
Din rațiune: să-și creeze personalitate, să nu uite sensul vieții și menirea omului pe Pământ.
Din suflet: să se lase ghidați de dragoste, pentru că viața înseamnă iubire… și iubire.
Angelina Mașcauțan
