Cu YEPnews tu vei decide ce apare la știri

yepmain
Foto:CU YEPnews tu decizi ce apare la știri

În cazul în care consideri că ai talentul de a capta momentul potrivit la timpul potrivit, ești invitat să fii o parte a comunității YEPnews, platforma ce își pune scopul să furnizeze conținut senzațional calitativ canalelor media de vază din țară.

YEPnews vine cu o idee mai puțin văzută pe piața media din Moldova – fiecare utilizator al platformei, fie acesta un jurnalist cunoscut, începător sau un simplu cetățean, are șansa să devină o parte a comunității persoanelor ce împărtășesc rapid suport video calitativ a unor evenimente senzaționale și, pe lângă toate, sunt răsplătiți pentru munca sa.

 

PC: YEPnews/ Facebook

Acesta este un proiect ambițios, iată de ce echipa YEPnews muncește mult și din greu la el, încercând să șlefuiască fiecare detaliu și ia în considerare anturajul media din Republica Moldova. Ideea YEPnews a apărut în cadrul primului hackaton de jurnalism civic din Moldova, Puterea a Cincea, eveniment ce are scopul de a îmbunătăți interacțiunea dintre presă și public, cu ajutorul unor aplicații web și mobile.

YEPnews va fi alcătuit din primul element de bază – aplicația mobilă, care va permite unui utilizator să încarce rapid un conținut video senzațional pe al doilea element de bază – platforma, unde canalele media de vază, care doresc să preia acest material senzațional într-un timp cât mai scurt, vor cumpăra contentul sau vor participa la micro-licitația acestuia.

 

PC: YEPnews/ Facebook

Prin urmare, YEPnews ține să rezolve câteva probleme de ordin național, prin următoarele:
# va fi sursa potrivită pentru toate canalele media de a găsi într-un timp scurt și prelua un conținut senzațional pentru știrile sale – este o salvare pentru jurnaliștii ce nu pot ieși în teren sau întârzie să capteze evenimentul;
# va promova conținutul media senzațional, adevărat și calitativ, evidențiindu-se astfel printre zecile de platforme, portaluri de știri și canale TV care țin sau nu cont de veridicitatea informației sau o evită dinadins;
# va oferi șansa unui client și anume unui canal media ce promovează știri pe suport video pe platformele sale, să fie primul și, posibil, unicul ce reflectă un anumit eveniment de interes public, dar și distractiv;
# va putea servi în calitate de platformă de promovare personală, dar și de construire a unei imagini pozitive a utilizatorului ce postează conținutul video – acest punct este în special benefic pentru persoanele ce doresc să se afirme în calitate de jurnaliști promotori ai informației veridice.

 

PC: YEPnews/ Facebook

YEPnews urmează să fie un mijloc ce conectează potențialul utilizator cu canalele media de succes din țară, oferindu-i primului, pe lângă recunoștință și o imagine mai bună, o sursă adițională de venit, iar mijloacelor media – posibilitatea de a fi primii deținători de știri cu un conținut video unic.

Mai multe detalii despre conceptul YEPnews și echipa sa afli pe pagina de Facebook a proiectului.

Tu decizi ce apare la știri!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente