ADMITERE 2015: Oferta de studii a Universității Libere Internaționale din Moldova (ULIM)

timpul.md
Foto:PC: ULIM

Potrivit datelor Web Ranking Universities, din ianuarie 2015, Universitatea Liberă Internațională din Moldova se plasează pe locul trei în topul celor mai bune Universități din Republica Moldova. Pentru admiterea 2015-2016 aceasta propune șapte facultăți diferite la care tinerii se pot înscrie online.

Concursul de admitere în cadrul ULIM se organizează pe domenii de formare în funcție de forma de învățământ și sursa de finanțare. Cota-parte la admitere va fi de 90% pentru deținătorii diplomelor de bacalaureat și 10% pentru deținătorii diplomelor de studii medii de specialitate (colegiu).

Candidații la admiterea din acest an pot alege una din facultățile de care dispune ULIM:

# Facultatea de Drept
# Facultatea Științe Economice
# Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism
# Facultatea Psihologie, Științe ale Educației și Asistență Socială
# Facultatea de Litere
# Facultatea Biomedicină și Ecologie
# Facultatea Informatică și Inginerie

În dependență de facultatea aleasă, candidații vor achita diferite taxe de studiu. Astfel, cel mai mare contract se înregistrează la facultatea de Drept, unde taxa de studiu pentru un an este de 9.000 de lei. În top urmează facultatea Științe Economice, unde, în dependență de specialitate, taxele variază între 6.000 și 8.000 de lei. Cei ce vor opta pentru domeniul Jurnalismului vor achita o taxă de 5.700 de lei, iar cei de la Limbi Străine – 6.500 de lei. Cel mai mic contract este la specialitatea Silvicultură şi grădini publice – 3.500 de lei. Pentru că este o universitate privată, aceasta nu dispune de multe locuri la buget, însă oferă reduceri sau scutire de la plata taxei de studii următoarelor categorii de candidaţi:

# persoanelor recomandate la studii din partea instituţiilor cu care ULIM are încheiate acord de colaborare, Ministere, Departamente, Autorități publice și Organizații Internaționale;
# premianţilor olimpiadelor naţionale și internaţionale;
# persoanelor a căror medie generală pe actul de studii este mai mare de 9,5;
# persoanelor ai căror părinți, frați, surori își fac studiile sau au absolvit ULIM-ul;
# copiilor orfani şi copiilor rămaşi fără îngrijirea părinţilor, care au statut de copil orfan;
# sportivilor de performanţă;
# copiilor invalizi de gradele I şi II sau cu deficienţe fizice şi senzoriale;
# copiilor ai căror ambii părinţi sunt invalizi;
# copiilor ai căror părinţi au participat la acţiunile militare pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova;
# copiilor din familiile cu trei şi mai mulţi copii, aflaţi la întreţinere.

Totodată, ULIM oferă reduceri de la 10% până la 20% la taxa de studii pentru anul universitar 2015-2016 grupelor de absolvenți ai aceluiaşi liceu (cel puțin trei persoane), care vor depune concomitent (la aceeași dată) dosarele în original pentru participarea la prima etapă a concursului de admitere și vor achita integral taxa de studii până la 20 august 2015. Persoanelor care vor depune dosarele în original pentru participarea la prima etapă a concursului de admitere, în perioada 20-30 iulie 2015 și vor achita integral taxa de studii până la expirarea acestui termen se oferă reducere de 9% la taxa de studii pentru anul universitar. Candidații care vor întruni condițiile stipulate anterior vor beneficia de o reducere totală în mărime de 13% la taxa de studii. Absolvenții care au obţinut performanţe recunoscute în concursuri internaţionale sau naţionale au dreptul să fie înmatriculaţi în afara concursului, în limita locurilor prevăzute în planul de înmatriculare.

 

PC: ULIM

Candidații la concurs vor achita o taxă de înscriere de 30 de lei. Aceștia au dreptul să se înregistreze concomitent la mai multe specialități din diverse domenii de formare profesională, la una sau mai multe instituții de învățământ superior, dar vor fi înmatriculați la o singură specialitate în cadrul unei singure instituții de învățământ superior, din cele pentru care au optat. În cererea de înscriere la concurs, candidații vor menționa facultățile în ordinea preferinței, tipul studiilor (cu finanțare de la buget sau cu taxă), limba de instruire după înmatriculare. Candidații pot opta, după înmatriculare, pentru o altă limbă de instruire (rusă, engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, portugheză, poloneză, chineză, coreeană, arabă, turcă) decât cea din instituția preuniversitară pe care au absolvit-o, faptul respectiv fiind consemnat în cererea de înscriere la concursul de admitere.

Concursul de admitere se va desfăşura în baza:

# mediei examenelor de Bacalaureat pentru deținătorii Diplomei de Bacalaureat;
# mediei generale pentru deținătorii diplomei de studii medii de specialitate (colegiu);
# mediei generale de studii/licență pentru deținătorii diplomei de studii superioare universitare, diplomei de licenţă sau a unui alt act de studii echivalent.

Dosarul candidatului la studii va cuprinde următoarele documente:

# actul de studii, cu anexa respectivă;
# certificatul medical-tip (nr.086/e), eliberat în anul admiterii. Investigația suplimentară obligatorie, cu includere în certificatul medical – MRS;
# șase fotografii 3 x 4 cm;
# copia și originalul buletinului de identitate;
# extrasul din carnetul de muncă (pentru cei angajați);
# diplomele de gradul I-III, obținute de către candidați la concursurile școlare republicane sau internaționale la următoarele discipline: biologie, chimie, fizică, limba română, limbi  moderne, precum și diplomele ce atestă participarea la diferite concursuri, olimpiade, expoziții etc., organizate de Ministerul Educației sau de Ministerul Sănătății;
# certificatul despre componența familiei și copiile certificatelor de naștere ale fraților/surorilor (pentru candidații care provin din familii cu patru și mai mulți copii);
# chitanța de plată a taxei de înscriere.

Termenele de organizare și desfășurare a concursului de admitere:

# Depunerea cererilor de participare la concursul de admitere la studii: 20-28 iulie 2015, zilnic cu începere de la ora 9:00
# Anunțarea rezultatelor intermediare ale concursului de admitere: 31 iulie 2015, ora 11:00
# Depunerea actelor de studii în original: până la 4 august 2015
# Anunțarea rezultatelor finale ale concursului de admitere la studii: 7 august 2015, ora 12:00
Adresa: str. Vlaicu Pârcălab 52, Chişinău, MD-2012, Republica Moldova

ULIM dispune de:

# Săli de lectură, Bibliotecă Digitală, Acces la biblioteci electronice internaţionale;
# Wi-Fi gratuit;
# Complex sportiv cu diverse oferte;
# Cămin şi Hotel universitar;
# Cantine și restaurant universitar.

ULIM oferă studenților oferte gratuite și cu reduceri:

# Taxe de studii moderate cu posibilitatea achitării în rate;
# Burse de merit din bugetul ULIM pentru studenţii care demonstrează succese remarcabile la învăţătură;
# Studii gratuite pentru studenţii cu aptitudini deosebite, confirmate prin diplome şi medalii obţinute la concursuri naţionale şi internaţionale; sportivi de performanţă;
# Studii gratuite pentru studenții social vulnerabili cu merite deosebite confirmate prin diplome;
# Cursuri de studiere a limbilor moderne europene şi asiatice (în special engleză, franceză, spaniolă, poloneză, chineză, coreeană, arabă, turcă, etc.).

Angelina Mașcauțan

Taguri: #admitere
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente