(foto) 365 Shades of Dasha: Îmi place să diluez limita dintre realitate și lumea imaginară

11667270_847962308625966_5395585932766238934_n
Foto:PC: Dasha Chegarovskaya

Zi de zi lumea trece pe spirală trăind aceleași scenarii, privite monoton și gri, fără a bănui că adăugând un strop de culoare gândurilor și drumurilor alese, viața devine mai vie. Așa a făcut eroina acestui interviu, Dasha Chegarovskaya, tânăra care a inițiat proiectul fotografic „365 Shades of Dasha”, pentru a oferi importanță fiecărei zile, evidențiind cele mai deosebite momente și stări, preschimbându-le cu un pic de fantezie și dibăcie în creații suprarealiste.

Proiectul a început acum circa o lună în urmă, în momentul în care Dasha a fost inspirată de totalitatea artiștilor străini care-și aruncau provocări creative, potrivit cărora timp de un an vor împărtăși Internetului creațiile sale zilnice.

„Acum trei luni în urmă l-am descoperit pe fotograful Stas Novikov care începuse un asemenea proiect și lucrările sale sunt explozive. El făcea selfie cu nuanțe suprarealiste. Eu am decis că 365 de zile de selfie vor fi prea mult pentru mine, dar o fotografie pe zi la orice temă este ok. M-am înregistrat pe site și am început un proiect care a durat șapte zile, iar apoi l-am abandonat, căci nu m-a atras”, a relatat Dasha despre cum a fost prima sa încercare.

 

PC: Dasha Chegarovskaya

„Proiectul este un teren perfect pentru a mă dezvolta artistic.”

Ghidată de entuziasm, a decis că e nevoie să continuie dacă vrea să obțină ceva în viață: „Iată că într-o seară, melancolică, după o doză de autocritică am ajuns la concluzia că dacă nu îl începeam atunci, nu l-aș fi făcut niciodată. Atunci m-am convins încă o dată că cele mai bune și corecte decizii și alegeri se fac spontan”.

Dasha a zis că această practică este o provocare pentru ea, motivând-o să genereze noi idei, să inventeze noi compoziții. „Este un motiv să mă autoperfecționez, să privesc diverse tutoriale pe Internet, pentru a căuta fotografi și a mă inspira de la creațiile lor.”

 

PC: Dasha Chegarovskaya

Potrivit spuselor sale, succesul poate fi dobândit ușor, apelând la științele fixe: „Există o formulă matematică care spune că dacă îmbunătățești vreo abilitate cu câte un procent pe zi, peste 70 de zile vei face acest lucru de două ori mai bine. Eu, de fapt, nu sunt fotograf – după profesie sunt jurnalistă și iată că după ce proiectul va lua sfârșit, îmi doresc să pot fi considerată fotograf, nu doar o fetiță care are un aparat foto performant”.

„Îmi place să diluez limita dintre realitate și lumea imaginară.”

PC: Dasha Chegarovskaya

Proiectul presupune o prezență permanentă a zeci sau sute de ochi interesați de viața sa. Totuși, Dasha a recunoscut că povestește destul de puțin despre sine, despre viața sa reală. „Câteodată adaug la fotografii comentarii imaginate, de felul: «Dimineața la Lacul Comsomolist am văzut rechini, i-am hrănit de pe palme cu bomboane și ascultam cum ei discută». Îmi place să diluez limita dintre realitate și lumea imaginară. Îmi place momentul în care toți înțeleg că este ceva fictiv, dar mereu rămâne o sutime de incertitudine. Într-una din fotografiile mele privesc la o Lună imensă și apoi lumea mă întrebă dacă a fost într-adevăr atât de mare. Mereu zâmbesc când citesc asemenea comentarii. Nu, nu este adevăr, este Photoshop, din păcate.”

 

PC: Dasha Chegarovskaya

„Cum a zis un prieten de-al meu: «Ești obligată să reziști măcar 100 de zile și dacă vei rezista 100, va fi prostesc să abandonezi proiectul și să nu mergi până la urmă».”

„Un lucru imprevizibil este acest stimul”, a spus Dasha. „Într-o zi am avut mult timp liber și m-am lenevit într-atât, încât cu chiu cu vai am făcut o poză la ora zece seara, pentru a nu pierde ziua, iar în altă zi, spre exemplu, am patru întâlniri în oraș, în diverse sectoare, o mulțime de lucru prin casă, dar la ora șapte seara las la o parte toate pentru a face un cadru până când soarele nu a apus, să-l editez și să-l public până la miezul nopții. Cu cât mai mult drum parcurgi, cu atât mai mult conștientizezi că nu mai este cale înapoi.

Cum a zis un prieten de-al meu: «Ești obligată să reziști măcar 100 de zile și dacă vei rezista 100, va fi prostesc să abandonezi proiectul și să nu mergi până la urmă». Sunt de acord – să mă opresc aici ar însemna să pierd fără nicio valoare aceste 40 de zile, dar să parcurg jumătate de drum și să mă întorc, ar fi încă mai stupid.”

 

PC: Dasha Chegarovskaya

Pentru cele 300 de zile și un pic care sunt o pânză albă pentru realizarea acestui proiect, Dasha a rezervat unele idei, dar recunoaște că majoritatea dintre ele apar spontan: „Sunt, desigur, fotografii pentru care mă pregătesc din timp, cum ar fi acea cu banana roz, pe care mai întâi am vopsit-o, apoi am uscat-o și apoi nu știam ce să fac cu ea ca să nu arate pervers. Până la urmă tot pervers a ieșit.”

Unele idei au tangențe cu anumite locuri: „Vreau să fac o serie de poze cu peisaje fictive, cum a fost cea cu Luna, pisicile și rechinii – fetița mică și lumea sa imaginară. Pentru unele încă nu am suficientă măiestrie în Photoshop ca să le fac calitativ. Din cauza asta eu învăț zi de zi, privesc tutoriale, depozitez informația și mă impun să mă dezvolt, căci, de altfel, care este sensul?”.

„Acum nici prin gând nu-mi trece să las mâinile jos, ca atunci pe când aveam 19 ani.”

Pasiunea sa pentru fotografie a încolțit pe când avea 16 ani, captând cadrele cu un aparat digital. „La 18 ani părinții mi-au făcut cadou primul meu aparat performant și atunci pentru circa un an și jumătate fotografiam intens tot ce vedeam, organizam sesiuni foto cu prietenii, iar apoi, subit, entuziasmul s-a pierdut. Mereu eram sceptică vizavi de aptitudinile mele fotografice. Presupun că nu-mi plăcea rezultatul și eu m-am apreciat ca fiind fără talent și m-am resemnat că fotografia nu este pentru mine.”

 

PC: Dasha Chegarovskaya

Entuziasmul și dorința au reînviat acum circa o jumătate de an în urmă, pe când în viața sa a apărut un aparat nou, profesional, „iar odată cu el s-a reîntors și pasiunea pentru fotografii”, a afirmat tânăra. „Și chiar dacă în 90 % din cazuri eu nu sunt mulțumită de rezultat și văd o mulțime de neajunsuri, pe care încă nici nu știu cum să le corectez, acum nici prin gând nu-mi trece să las mâinile jos, ca atunci pe când aveam 19 ani.”

Iată câteva dintre creațiile Dashei, iar proiectul îl poți urmări zilnic în albumul său pe Facebook „365 Shades of Dasha”:

 

PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya

 

PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
PC: Dasha Chegarovskaya
Taguri: #inspirație
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente