Astăzi, 9 iulie 2015, s-a desfășurat conferința cu genericul „Cultura, identitatea și participarea civică romă”, în cadrul căreia au participat studenți romi, care dispun sau au posibilitatea să dispună de burse din Fondul de Educație pentru Romi.
Conferința va dura două zile și va întruni studenți din Moldova, Ucraina și Rusia, care, pe parcursul evenimentului, au posibilitatea să comunice și să facă schimb de experiență.
„Astfel de conferințe sunt organizate în fiecare an, atât pentru bursierii anului curent, cât și pentru bursierii anilor precedenți. Conferințele sunt axate mai mult pe dezvoltarea abilităților, a calităților profesionale, pe mobilitate, pe schimburi de experiență și pe dezvoltarea unor noi inițiative și colaborări în viitor. Evenimentul este foarte important pentru studenți, deoarece aceștia se cunosc mai bine între ei, discută, deprind ceva nou, pentru ca ulterior să folosească cunoștințele în viața lor de zi cu zi și poate chiar să organizeze și să realizeze ceva împreună”, a declarat Angela Mușet, directorul Centrului de Informații Universitare.
Fondul de Educație pentru Romi (REF),ofundație cu sediul la Budapesta, este la cea de-a zecea aniversare, iar menirea acestuia este de a elimina discrepanța între accesul la educație al tinerilor romi și al celor de alte etnii. De asemenea, fondul promovează drepturile copiilor și tinerilor romi de a avea acces la servicii educaționale calitative și inclusive.
„În luna mai are loc perioada de înscriere la program. Astfel, studenții de etnie romă, precum și elevii din clasa a 12-a pot să-și depună dosarul la Centrul de Informații Universitare, partenerii noștri locali. Dosarul constă dintr-un șir de documente care atestă situația academică a fiecărui candidat. De asemenea, mai conține și o scrisoare de motivare, un eseu despre problematica romilor din comunitatea lor și scrisori de recomandare. Pe baza acestor documente noi facem o preselecție, după care invităm studenții selectați la un interviu cu o comisie locală. Astfel, comisia analizează toate dosarele și în baza analizelor și a interviului selectează lista finală a beneficiarilor de burse”, ne spune Stela Garaz, ofițer pe studii și politici în cadrul REF.
Ulterior, beneficiarii sunt încadrați în programul REF și au o bursă care constă dintr-un ajutor financiar în valoare de 1.300 de euro pe an. Bursele sunt acordate la începutul primului și respectiv la cel de-al doilea semestru. „Noi monitorizăm și progresul academic al studenților, adică fiecare dintre beneficiarii noștri trebuie să ne trimită un raport după primul semestru, pentru a vedea ce note au obținut la examene și dacă în general le-au susținut. Astfel, luăm decizia dacă le acordăm și a doua tranșă a bursei sau nu”, a mai adăugat Stela Garaz.
Pe lângă ajutorul bănesc, fondul mai oferă acces la diverse traininguri și activități de dezvoltare academică și profesională, precum cursuri de limbi străine, scrierea corectă a unui CV, lecții despre cum să te prezinți la un interviu de angajare, cum să te prezinți în public și cum să scrii o scrisoare de motivare.
Studenții sunt foarte mulțumiți de acest program și spun că fondul le-a oferit o șansă mai bună de a se dezvolta profesional și de a se încadra într-o societate în care romii au fost discriminați. „Cu ajutorul bursei Roma Education Fund am studiat trei ani de licență și un an de masterat la Facultatea de Relații Internaționale, Specialitatea Diplomație, din cadrul Universității de Studii Europene din Moldova. Din fericire, pe parcursul studiilor nu prea m-am confruntat cu probleme, cu toate că, de la început, au fost câteva momente mai delicate, din cauza că, colegii mei nu știau că sunt de etnie romă și în cadrul orelor spuneau glume sau expresii urâte despre romi. Însă atunci când am început să le fac observații și să le spun despre originea mea, aceștia au încetat să mai facă glume. Actualmente, activez în cadrul Organizației Nonguvernamentale Promo-Lex, într-un proiect internațional, specializat în domeniul romilor”, spune Aluna Lepădatu, beneficiară a unei burse REF.
Și Ludmila Țacovici ne spune că acest program vine în întâmpinarea studenților romi care doresc să facă studii superioare și să-și construiască un viitor mai bun. „REF-ul m-a finanțat pe parcursul a doi ani de masterat în psihopedagogie la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. De asemenea, am mai beneficiat și de alte componente ale programului, am avut posibilitatea să fac cursuri de limbă engleză. Din păcate, acum nu activez în domeniu. Am activat o perioadă, dar din cauza salariului prea mic am renunțat. Oricum, îmi doresc foarte mult să-mi reiau activitatea, însă doar după ce voi face un internship internațional, deoarece cred că acest fapt mă va ajuta să-mi găsesc un loc de muncă mai bine plătit și voi putea să supraviețuiesc.”
Din 2004, de când REF-ul și-a început activitatea în Moldova, numărul studenților romi care termină studiile superioare a crescut. La noi în țară, pe parcursul acestor 11 ani, 131 de tineri au beneficiat de burse în cadrul programului. Acești tineri au reușit să se specializeze în medicină, informatică, drept, limbi moderne și altele.
Silvia Dalnițchi