Australia vinde un teren mai mare decât Scoția pentru 245 de milioane de euro

uluru-10
Foto: PC: sandracarpenter.net

Australia şi-a scos la vânzare cea mai mare proprietate privată, un teren de dimensiunea Scoţiei, pentru 245 de milioane de euro, scrie The Telegraph.

Terenul care a fost scos la vânzare de o companie din Australia aparţine familiei baronului Sidney Kidman, o rudă îndepărtată a actriţei Nicole Kidman, informează ZF.

Lotul uriaş de pământ scos la vânzare a trezit interes la nivel global, mai mulţi investitori fiind interesaţi, în ciuda apelurilor făcute de parlamentari pentru a bloca eventuala tranzacţia prin care urmează să fie înstrăinat. Mai mult de 30 de ofertanţi din întreaga lume s-au arătat interesaţi de teren, inclusiv familii de fermieri, fonduri de investiţii, companii procesatoare de carne, investitori străini şi de fonduri de pensii din China, SUA, Marea Britanie, Elveţia, dar şi Canada.

Teritoriul este cea mai mare întindere privată non-monarhică din lume, având peste 100.000 km² organizaţi până în prezent ca o rezervaţie de bovine.

 

Terenul din Australia scos la vânzare comparat cu Scoția. PC: The Telegraph

Vânzarea a atras numeroase controverse în Australia, fiind criticată şi de unii deputaţi care nu au fost de acord ca tranzacţia să fie încheiată cu un investitor străin. Barnaby Joyce, ministru federal australian, a declarat că se va opune vânzării imperiului Kidman unui investitor străin.„Nu este vorba despre xenofobie, ci despre ceea ce ar face oricare altă ţară în situaţia de faţă. Niciun alt guvern nu poate cumpăra terenuri în China sau Indonezia, de exemplu”, a argumentat Joyce. Ministrul este de părere că înstrăinarea terenului către un guvern străin ar putea submina interesele naţiunii pe termen lung.

Tony Abbott, primul ministru al Australiei, a adăugat faptul că guvernul pe care îl conducea a monitorizat întotdeauna îndeaproape tranzacţiile cu investitorii străini.

Sir Sidney Kidman, cel care a fondat acum 100 de ani această rezervaţie, este o rudă îndepărtată a actriţei Nicole Kidman. Baronul s-a mutat acolo după ce şi-a părăsit locuinţa pe care o avea în Australia de Sud, aducând cu el un singur cal, urmând să-şi construiască un imperiu pastoral.

Proprietatea deţinută acum de urmaşii lui Sidney este cea mai mare rezervaţie de bovine din lume, având 24.000 km2 şi 185.000 de animale. În ciuda dimensiunilor sale, în rezervaţie trăiesc doar 150 de oameni.

Terenul, cea mai mare proprietate privată a Australiei, este deţinut de S Kidman&Co, o companie nelistată, care aparţine în proporţie de 98% familiei moştenitoare a averii lui Sidney.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente