Astăzi este ziua în care atât în Chișinău, cât și în alte localități se desfășoară turul doi al alegerilor locale. Fie că ai votat deja, fie că vei merge în curând sau încă nu știi pe cine să alegi, iată 10 filme pe care să le privești în această zi, în care subiectul principal sunt alegerile.
Lista celor mai bune 10 filme propusă de Forbes include alegerile, începând cu cele din școală, terminând cu cele prezidențiale.
Deci, iată o alternativă utilă de a-ți petrece ziua de duminică, meditând asupra alegerilor la Primăria din Chișinău și celui care va avea ocazia să o conducă:
#10. The War Room
The War Room este un documentar american ce relatează istoria alegerilor prezidențiale din SUA din 1992, în prim plan fiind pus accent asupra campaniei electorale a lui Bill Clinton.
#9. The Campaign
The Campaign este o comedie politică din America, unde în rolurile principale s-au filmat Will Ferrell și Zach Galifianakis, jucând rolul unor candidați ce luptau pentru un loc în Congres în Carolina de Nord.
#8. Bulworth
Bulworth este o comedie americană despre viața politică din California, despre senatorul Jay Billington Bulworth, care își dorește să fie reales și, în același timp, încearcă să evite asasinul comandat pentru a-l omorî.
#7. The Best Man
The Best Man este o dramă politică din 1964, ce denotă manevrele politice ce au loc în spatele campaniei unui candidat la funcția de Președinte.
#6. Primary Colors
Primary Colors este o dramă-comedie despre campania electorală a lui Bill Clinton în 1992 în SUA, bazată pe romanul cu același nume, publicat inițial din anonimat, ca mai apoi, în 1996, să se afle numele autorului – jurnalistul Joe Klein.
#5. Wag the Dog
Wag the Dog este o comedie în care acțiunea are loc cu câteva zile înaintea alegerilor prezidențiale, când se distrage atenția de la electorale prin inventarea unui război fictiv între SUA și Albania.
#4. The Ides of March
The Ides of March este o dramă politică din 2011 în regia lui George Clooney, despre o campanie electorală murdară a unui candidat pentru scaunul prezidențial.
#3. Election
Election este o comedie americană din 1999 despre alegerile dintr-un liceu, care ironizează și aduce o paralelă între acestea și lumea politică.
#2. The Candidate
The Candidate este o comedie din 1972, despre alegerile din America, ce satirizează acțiunile și intrigile ce au loc pe parcursul unei campanii electorale.
#1. Bob Roberts
Este un film din 1992 despre avântul lui Bob Roberts – un politician de dreapta ce candidează la alegerile din SUA în Senat. Este un film renumit pentru muzica sa, fiind debutul cinematografic al regizorului, aici și actorului, Tim Robbins.
BONUS: Milk
Milk este un film biografic din 2008, care arată viața activistului gay/politicianului american Harvey Milk, care a fost primul homosexual declarat care a fost ales într-o funcție publică în California drept membru al San Francisco Board of Supervisors.
Filmul a fost nominalizat de opt ori la Oscar și a câstigat două Oscaruri: Premiul pentru cel mai bun actor – Sean Penn (rolul titular) și Premiul pentru cel mai bun scenariu original – Dustin Lance Black.