Astăzi, 19 iunie 2015, Asociația Pentru Reciclarea Deșeurilor de Echipamente Electrice și Electronice (ARDEEE) MoldRec, în parteneriat cu Ministerul Mediului și alte instituții, lansează prima și cea mai ambițioasă inițiativă social-ecologică din Republica Moldova – „Garda de Reciclare”.
În cadrul evenimentului, care va începe la ora 15.00 pe teritoriul stației de alimentare „Rompetrol”, str. Tudor Vladimirescu, sectorul Râșcani al capitalei (lângă Gaz Natural Fenosa), organizatorii vor lansa pentru început patru puncte stabile de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, mai multe urmând să fie lansate săptămâna viitoare.
Participanții la lansare vor fi informați despre modalitatea organizării gestionării deșeurile (colectare, sortare, pretratare și reciclare). Organizatorii și partenerii proiectului vor oferi susținere multilaterală în scopul contribuirii la promovarea culturii reciclării deșeurilor în Republica Moldova și declară că prin această acțiune doresc să vină cu un sistem inteligent în domeniul gestionării deșeurilor.
În cadrul proiectului, până la finele anului, sunt preconizate amplasarea a minim 50 de puncte de colectare inteligentă a deșeurilor. Obiectivul principal al acestei inițiative constă în crearea unui program național social-ecologic, non-profit, care va veni cu soluția de colectare și reciclare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice pentru persoanele fizice și juridice. Asociația își propune crearea unor programe informative de educație ecologică pentru întreaga populație.
Asociația non-profit „Moldrec” își desfășoară activitatea din anul 2013 în baza Autorizației de Mediu Nr. 60/2015 și a Licenței nr. 048859. Scopul asociației este de a promova cultura de reciclare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice prin intermediul elaborării unui sistem de gestionare eco-rațională.