Inițiativa DoIT – „Încercăm să asigurăm accesul între viitorii antreprenori și experții în domeniu”

5
Foto:PC: Constantin Garcev

În seara de 16 iunie a avut loc un nou eveniment destinat persoanelor ce se interesează de domeniul IT, doresc să afle mai multe despre modul în care pot beneficia de oportunități și care ar fi obstacolele cu care s-ar putea confrunta.

Star-tup-ul apare drept o oportunitate de dezvoltare durabilă a unei companii. Din acest considerent, organizația DoIT încearcă să inspire viitorii antreprenori prin exemple de succes. Echipa #diez a discutat cu Daniela Braduțanu, unul din co-fondatorii DoIT. „Ideea de a porni această inițiativă a apărut într-o seară, în urma unei discuții la o cafea cu prietenii. Ne doream să facem o schimbare în Moldova, întrucât avem tineri cu idei excepționale, însă care nu au fonduri suficiente și nici nu dispun de sprijinul necesar pentru a-și pune în practică ideile. Discutând cu un antreprenor de succes, Grigore Raileanu, am constatat că mulți dintre cei ce doresc să pună bazele unui start-up au nevoie de mentori. Mulți nu conștientizează că înainte de a investi bani și timp în dezvoltarea unei idei, aceasta trebuie mai întâi validată”, menționează Daniela.

 

PC: Daniela Braduțan
PC: Daniela Braduțan

DoIT este o organizație non-profit a cărei scop este de a-i ajuta pe antreprenori să obțină îndrumarea necesară pentru dezvoltarea afacerii lor. Primul eveniment prin care s-a evidențiat DoIT a fost unul informativ și a avut loc în noiembrie 2014 la ASEM. „Am avut parte de mulți oaspeți la eveniment, fapt ce ne-a surprins plăcut și chiar ne-a motivat să continuăm dezvoltarea acestui proiect”, accentuează Daniela. Astfel, membrii organizației au început să cerceteze mediul antreprenorial din țară, să identifice principalele dificultăți cu care se confruntă antreprenorii și să elaboreze strategii, astfel încât să contribuie calitativ la dezvoltarea și susținerea acestuia. „O soluție ar fi ca antreprenorii să aibă acces la diverși experți în domeniu, mentori, care să-i poată ajuta cu sfaturi și îndrumări utile și eventual, celor mai buni, să le oferim șansa de a face cunoștință și cu potențiali investitori”.

În toamnă, DoIT va lansa acest proiect, organizând o competiție, cu scopul de a identifica ideile excepționale ce merită atenție și investiții. Organizatorii promit să pună accent pe calitate, reflectată prin idei inovative și inspiraționale.

 

PC: DoIT
PC: DoIT

În cadrul evenimentului de marți seara, trei persoane care deja își dezvoltă afacerea în domeniul IT au vorbit despre succesele și eșecurile întâlnite pe parcursul demarării afacerii. Constantin Garcev, CEO și Co-fondator la MyVPN, Alexei Ciobanu, Co-fondator Knowlla și Alexandru Cebotari, CEO și Fondator la AVO au împărtășit cu cei prezenți experiența acumulată în cadrul proiectelor sale. #diez a adunat cele mai bune sfaturi, pe care tu, în calitate de viitor antreprenor în IT, ar trebui să le urmezi cu grijă.

Iată care sunt sfaturile și îndemnurile oamenilor de succes din domeniul start-up-urilor:
# Ai grijă de aspectele care ar putea duce la eșuarea start-up-ului, și anume la ceea ce ține de buget, sincronizarea timpului potrivit cu piața internă și necesitățile celei din urmă;
# Înainte de testarea și lansarea produsului final, acesta trebuie întâi validat, adică trebuie efectuate toate cercetările pe piață, pentru a construi eventual un plan de marketing bine-stabilit;
# Ideea propusă la baza start-up-ului trebuie să fie discutată în cadrul unui grup restrâns pentru a afla care ar fi utilitatea acestuia în rândul viitorilor utilizatori. Dacă nimeni nu va dori să utilizeze produsul tău, atunci ceva nu este în regulă și trebuie de schimbat ideea;

 

PC: DoIT
PC: DoIT

# Orice idee trebuie testată înainte de a fi lansată;
# În cazul în care toți te susțin să-ți implementezi ideea, nu te grăbi – susținerea, în acest caz, apare și în calitate de motivare falsă;
# Ideea trebuie validată cât mai rapid posibil;
# Nu crede 100% în ideea ta, întrucât fiecare utilizator percepe utilitatea acesteia diferit;
# Găsește un partener, co-fondator cu experiență, care să te ghideze;
# Securizează datele;
# Fă ca aplicația/platforma ta să fie ușor de utilizat;
# Asigură conexiunea privată între utilizator și proiectul tău.

 

PC: DoIT
PC: DoIT

De asemenea, participarea în diverse proiecte le permite viitorilor antreprenori să acumuleze experiență și să fie în pas cu schimbările, astfel încât totul să fie ajustat și să corespundă cerințelor pieței.

„Le doresc viitorilor antreprenori să gândească „în stil mare” și „în afara cutiei””, punctează Daniela Braduțanu.

Urmărește activitatea inițiativei pe pagina de Facebook DoIT și pe site-ul web oficial al organizației www.doit.md.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente