BAC 2015: Subiectele la Limba și literatura Română, profil real

calendar-bac-toamna-2014
Foto:voceatransilvaniei.ro

Vineri, 5 iunie, a avut loc examenul de Bacalaureat la limba de instruire. #diez a cules itemii pe care trebuiau să îi rezolve absolvenții la limba și literatura română, profil real.

Vezi aici subiectele la profil uman.

SUBIECTUL I (38 DE PUNCTE)

Poezia „Să mergi frumos” de Grigore Vieru

Fiule, să nu
Calci de sus,
Să nu înconvoi spinarea.
Să mergi frumos şi demn,
Şi nezgomotos,
Cum merge pe obraz
Lacrima celui care-a învins.

Fiule, să nu
Laşi ochiul să-ţi ruginească.
Văzând, vei cunoaşte,
Cunoscând, vei birui,
Biruind vei fi iubit.
Iubind vei găsi drumul spre casă.

#1. Propune câte un sinonim contextual pentru lexemele: să mergi, să nu înconvoi, casă, biruind.

#2. Alcătuiește câte o propoziție cu perechile de cuvinte: demn, a învinge; fiu, drum.

#3. Scrie 4 expresii fraziologice cu cuvântul ochi.

#4. Explică semnificația simbolului lacrimă, raportat la un alt simbol din poezie.

#5. Explică semnificația figurii de stil din versurile subliniate. (numește figura) (Fiule, să nu/ Laşi ochiul să-ţi ruginească.)

#6. Propune 2 argumente textuale pentru forma titlului.

#7. Scrie mesajul global al poeziei, incluzând 2 repere (stări de spirit, figuri de stil, motive literare), în raport cu afirmația lui Grigore Vieru: „Trebuie să învingem bucuria izbânzii pentru a rămâne oameni.”

SUBIECTUL II (52 DE PUNCTE)

A fost propus un fragment din opera lui Ion Druță „Povara bunătății noastre” despre personajul învățătorul Micu Minulescu (capitolul III). Se cerea redactarea unui text în care să se includă:

#1. Tipologia umană + 2 argumente

#2. Comentarea a două trăsături morale

#3. Atitudinea învățătorului față de folclor

#4. Viziunea proprie față de ideea prezentată în ultimul alineat

#5. Misiunea profesorului în sat

#6. Tangența cu un alt personaj literar ce are aceleași valori, viziuni, ș.a.

SUBIECTUL III (10 PUNCTE)

Te numești Teodor/Teodora Moraru. Ești elevă în clasa a XI-a la Liceul Teatral din minicipiul Bălți. Se va forma un grup de voluntari pentru a pregăti un spectacol pentru copiii din Centrul de plasament. Prima ședință va avea loc pe data de 7 iunie 2015, la ora 10.00, în Sala de festivități. Redactează un anunț ce va fi plasat pe avierul școlii astăzi.

(SUBIECTELE LA BACALAUREAT AU FOST COLECTATE DUPĂ SUSȚINEREA EXAMENULUI LA LIMBA ȘI LITERATURA DE LA ELEVI ȘI INTERPRETATE DIN MEMORIE).

Dacă ați reținut formulări mai precise sau aveți unele completări, vă invităm să le plasați în comentarii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente