Anul trecut, doar două eleve din țară aveau 10 pe linie la toate cele patru discipline de bacalaureat. Acum, în ajun de examene, noi vă prezentăm povestea Cristinei Voroneanu, absolventa liceului „Mihai Viteazul” din capitală, actuală studentă a Universității de Stat din Moldova.
Rezultatele preliminare arătau că o singură elevă, Cătălina Puzur, era notată cu 10 pe linie la BAC-ul din 2014. După contestații însă a mai fost desemnată o elevă care a luat 10 la toate cele patru obiecte de examen. Ceea ce veți observa la Cristina Voroneanu este că, ceea ce își propunea anul trecut să facă a început să dea roade, fiind în prezent o studentă cu rezultate remarcabile încă din primul an de studii.
Cristina a susținut anul trecut examene la Engleză, Română și Chimie, de cel de la Istorie fiind eliberată în urma premierii cu locul II la Olimpiada Republicană de Istorie.
Cât de mult te-ai pregătit de BAC?
Întotdeauna am învățat și m-am străduit să-mi fac sistematic temele. Pregătirea era la fiecare lecție, pentru că profesorii ne dădeau subiecte asemănătoare cu cele de la BAC.
Mult timp am acordat pregătirii de Olimpiadă, două săptămâni n-am ieșit din casă. Îmi doream foarte mult să fiu eliberată de la examenul de istorie, pentru ca să am ulterior mai mult timp liber. Rezultatul a fost neașteptat de frumos – locul II pe Republică, ceea ce însemna 10 din oficiu la examenul de BAC.
Care examen a fost mai dificil?
Cel mai mult m-am temut la Română, mai mult până la examen decât în timpul acestuia, dar anul acesta a fost foarte ușor. Pentru cei de la profilul umanist e mereu mai greu. Avem de scris un volum mai mare. Trebuie să scrii și creativ, și repede.
Deși a învățat sistematic, așa cum ne-a povestit, Cristina și-a făcut timp și de activități sociale voluntare. Ea spune că acest lucru e des întâlnit printre elevii din Moldova – cei activi pe plan extracurricular excelează și la studii.
Ce stă la baza faptului că ai luat doar 10?
# Experiența acumulată în diverse activități și faptul că până la BAC am mai dat și alte „examene” sub alte forme.
# Rezultatele la istorie se datorează culturii în care am fost educată, familia mea fiind compusă din istorici. Pe lângă aceasta, în familia mea învățătura este înalt apreciată.
# La istorie am avut o profesoară minunată – doamna Vera Bucătaru.
# Mie mi s-a spus mereu: „Tu prin asta te poți afirma” și asta pe mine m-a influențat.
# Părinții m-au susținut încă de la decizia de a urma profilul umanist. Ei nu s-au condus după stereotipurile din societate precum că domeniile serioase sunt cele fixe.
# Mătușile mele mă susțin foarte mult, în mare parte, pentru că am crescut cu ele.
# M-a ajutat și faptul că mereu am fost competitivă.
Dacă ai fi cu un an înainte…?
Dacă aș fi acum cu un an înainte de BAC, mi-aș spune să nu mă stresez atât de mult.
Ce părere ai despre noile reforme instituite de Ministerul Educației?
O susțin pe Maia Sandu în ceea ce face. Sunt nemulțumită că se face doar la nivel de liceu. Cum rămâne cu gimnaziul sau cu facultatea?
Cărți preferate: Mircea Eliade – Huliganii, Domnișoara Christina, Vladimir Beșleagă – Zbor frânt, Ion Druță – Toiagul păstoriei, Frunze de dor, Shakespeare, Stendhal – Roșu și Negru, J. K. Rowling – Harry Potter.
Ceea ce am citit m-a ajutat foarte mult la eseul de română. În ultimele luni, am citit multă literatură română și anume cărțile solicitate la BAC. Omul care citește are o altfel de vorbire, gândire.
Filme preferate: „Pe aripile vântului”, „Singing in the Rain”
Muzica preferată: Muzica clasică, dar și clasicistă. Îmi place opera.
Prietenii îți spun: „Fii sigură de ce vrei să faci, pentru că sunt foarte mulți studenți confuzi. Facultatea e importantă, dar totul depinde mai departe de tine”.
Mesajul pentru viitorii absolvenți: Să învețe sistematic, să-și ofere timp și să se distreze. BAC-ul nu este foarte greu. Acuzațiile părinților care se plâng pentru copiii lor, nu sunt fondate.
Aici puteți vedea mai multe despre unde își fac studiile cele două eleve care au luat BAC-ul cu 10 în 2014.