Cei mai talentaţi elevi din toată ţara au participat, la 23 mai, la Chişinău, la concursul „Cel mai bun elev inovator”, aflat la a VIII-a ediţie. Evenimentul s-a desfăşurat la Biblioteca Ştiinţifică Centrală „A. Lupan” a Academiei de Ştiinţe.
La evenimentul de nominalizare a câştigătorilor au participat conducerea AŞM, AGEPI, preşedintele Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, AGEPI, ai institutelor de cercetare, profesori, elevi şi părinţi.
În competiţia creativităţii, inovaţiei şi originalităţii au intrat 105 concurenţi din 40 de instituţii de învăţământ din Republica Moldova, care au expus 120 de lucrări.
Rezultatele concursului:
Locul I la Concursul „Cel mai bun elev inovator”, ediţia a VIII-a i-a revenit lui Serghei Adamov, cl. XII-a, Liceul Teoretic „Gh. Asachi”, Ungheni, pentru lucrarea „Transformarea plasticului în petrol lichid.
Pe Locul II s-au plasat doi concurenţi – Elena Rusu, Liceul Teoretiv „Vasile Alecsandri”, Ungheni şi Victor Lozovanu, Liceul Teoretic „Petru Zadnipru”, Chişinău.
Locul III a fost împărţit de trei pretendenţi – Valentin Suruceanu, Liceul Teoretic „Ginta Latină, Chişinău; Ştefan Curtev, Liceul Teoretic „D. Cantemir”, Chişinău; Timur Mitioglo, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, UTA Găgăuzia.
Premiul pentru popularitate, instituit în premieră, a fost acordat elevilor Alexandru Sârbu şi Alexandru Ciuvaga din Soroca.
Câştigătorii concursului au primit cadouri de preţ, premii băneşti şi diplome de participare. De asemenea, de premii speciale pentru creativitate, originalitate, capacitate inovativă etc. au beneficiat şi cei mai activi participanţi la procesul inovativ din sistemul de învăţământ şcolar: cele mai active raioane şi cele mai active şcoli/licee.
Astfel, cel mai activ raion a fost declarat raionul Ialoveni, în special, Gimnaziul „Grigore Vieru”; cel mai activ, după numărul de exponate propuse – Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, or. Ungheni şi liceul cu cele mai multe exponate de creativitate – Liceul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din s.Taraclia.
Organizatorii Concursului au fost: Academia de Ştiinţe a Moldovei; Agenţia pentru Inovare și Transfer Tehnologic; Ministerul Educaţiei; Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală; Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi, în premieră, la ediţia curentă, calitatea de organizator a avut-o şi Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, în parteneriat cu Ministerul Tineretului din Moldova.
Ministerul Tineretului și Sportului a oferit 2 premii. Câștigătorii acestora sunt Daniela Frimu, clasa a IX-a, liceul teoretic din com. Seliște, raionul Nisporeni, pentru lucrarea „Forum cu denumirea- Seliște” și Ion Gavrilaș, Colegiul de Microelectronică și Tehnică de Calcul, Municipiul Chișinău pentru lucrarea „Monitorizarea locuinței prin rețeaua GSM”.