(foto) Cine este Måns Zelmerlöw, câștigătorul Eurovision 2015

metro.co.uk
Foto:PC: metro.co.uk

Vine din țara celor de la ABBA, care cucereau Europa în 1974 cu piesa „Waterloo” și a reușit să demonstreze că în 2015 este timpul pentru „Heroes”. Iată câteva detalii ce vă vor ajuta să-l cunoașteți puțin pe câștigătorul Eurovision, reprezentantul Suediei.

Måns Zelmerlöw are 28 de ani și este originar din Lund, Suedia. În muzică s-a lansat în 2005, odată cu participarea la show-ul muzical Idol, deși a studiat-o încă din timpul liceului, făcând parte dintr-un cor muzical. Anterior, a mai avut două încercări de a-și reprezenta țara la Eurovision, în 2007 și 2009.

În Suedia este cunoscut pentru faptul că a câștigat cel de-al doilea sezon al show-ului televizat Let’s Dance, dar și pentru cântecul lansat în 2007 – Cara Mia. Cu această piesă a participat în acel an la selecția națională Eurovision, dar nu a reușit să câștige. Unul dintre cele mai de succes albume lansate a fost Stand by For, premiat cu platină, patru piese ale acestuia ajungând în Top 50 în Suedia.

Împreună cu Jonas Björkman, un jucător de tenis suedez, Måns Zelmerlöw deține fundația Zelmerlöw & Björkman Foundation, care își propune să susțină copiii și tinerii vulnerabili, creându-le oportunități pentru a-și dezvolta capacitățile deosebite. Fundația susține activitatea a patru școli: Cwakeme, Kenswed, Hluhluwe și Ntuthukoyamazulu.

 

PC: esc12points.com
PC: esc12points.com

Printre motivele invocate de The Telegraph pentru care Måns Zelmerlöw se afla printre favoriți la obținerea trofeului erau și:

# faptul că pentru suedezi concursul european este extrem de important;
# strategia folosirii graficelor pe scenă cu care artistul interacționa;

Într-un interviu acordat eurovision.tv, el a oferit trei motive pentru care reprezentația lui ar trebui să fie considerată specială:

# piesa are un mesaj optimist;
# proiecțiile folosite sunt ceva inedit:
# povestea din spatele melodiei vine din copilăria sa și anume din faptul că îi era greu să-și facă prieteni.

 

PC: eurovision.tv
PC: eurovision.tv

În timp ce anul trecut Conchita Wurst, câștigând Eurovision 2014, făcea un pas important întru susținerea comunității LGBT la nivel internațional, Måns Zelmerlöw declara, în cadrul unei emisiuni televizate, că cuplurile gay nu ar trebui să aibă copii, pentru că este un fenomen anormal. Mai târziu, el își cerea scuze pentru ofensele aduse și spunea că respectă diferențele și iubirea sub toate formele.

În perioada 2008 – 2011 s-a aflat într-o relație cu Marie Serneholt, o cântăreață suedeză, membră a trupei A-Teens. Relația a fost intens mediatizată.

Detalii despre viața și activitatea artistului puteți găsi și pe site-ul său oficial.

 

PC: hdwyn.com
PC: hdwyn.com
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente