Pentru a discuta cu echipa 10 lei nu ne-au trebuit 10 lei, dar, în schimb, am avut nevoie de curiozitate, deși nu am putut-o întrece pe a lor, de atenție și un simț al umorului bine dezvoltat. Despre echipa în care poți intra „doar cu inelul pe deget” aflați în cele ce urmează.
Irina Breahnă, Viorel Chihai, Ivan Zarea, Eugeniu Bîbîlici, Eugeniu Zincovschi, Oleg Guvir, Petru Sula, Oxana Șutreac și Roxana Coandă sunt expresia fizică a ceea ce înseamnă „10 lei” pentru Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale.
Nu, echipa nu a fost nici cumpărată și nici vândută cu 10 lei și nici ei nu sunt 10 membri. Ei au fost de la începuturi, adică din 2006, un grup de băieți de la cibernetică, care, în urma unui mix cu fetele de la finanțe și câțiva lingviști, au devenit echipă cu renume. Solidaritatea de care au dat dovadă de-a lungul timpului se apreciază și prin faptul că echipa a unit și familii: „Să te căsătorești cu cineva din echipă e unica modalitate de a face parte din ea”, ne-au spus, glumind.
Echipa cu doi căpitani
La întrebarea cine este căpitanul echipei am primit mai multe răspunsuri – toate diferite. Irina ne-a explicat: „Noi avem doi căpitani, Eugeniu Zincovschi, care se ocupă de organizare și al doilea este căpitan de joc, persoana care alege răspunsul, îl notează și îl transmite (Irina Breahnă). De ce? Pentru că rolul căpitanului este foarte complex.
„Puneți 10 lei pe masă dacă vreți să știți de ce ne numim 10 lei”
Eugeniu Z: „Celor care ne întreabă de ce ne numim 10 lei, le spunem: «Puneți 10 lei pe masă și vă spunem de ce». 10 lei era și costul berii la momentul înființării echipei și 10 lei este și costul călătoriei cu troleibuzul pentru 5 persoane”.
Domeniile care se adună la aceeași masă de discuții de aproximativ 10 ani sunt: IT, filologie, programare, telecomunicații, economie.
Despre „furtul de jucători”
În 10 lei au tot venit, de-a lungul vremii, de prin Asachi, Nuri, Carpe diem sau Google Moogle. N-a plecat nimeni însă la alte echipe. Unii membri dacă și pleacă e din cauza faptului că nu mai sunt în țară.
Irina: „Cu timpul, oamenii nu sunt în stare să țină pasul cu acest hobby care necesită mult timp, prietenesc în afara jocurilor, apar interese comune cu membrii altor echipe. În unele echipe, membrii pot fi foarte competitivi, iar unii jucători caută mai mult plăcerea jocului și nu rezultatul. Este și o chestie de compatibilitate”.
Eugeniu Z: „E bine când există egalitate între aceste două tendințe… și e bine când există fete în echipă”.
Ce citiți?
Irina: „Lucrările studenților. Nu ajută!”
„În asta și e plăcerea CUC-ului, pentru că nu trebuie să citești ceva special sau să te antrenezi. Ideea este să găsești răspunsuri din experiența deja acumulată”, spune Irina. „Citim de toate, de la cărți serioase, până la bloguri și postări pe Facebook”.
Eugeniu Z: Probabil cel mai bun antrenament este să vii la joc cu regularitate.
Viorel: Participăm la campionatul rusesc de „Ce? Unde? Când?” și aflăm multe informații și de acolo.
O altfel de competiție internă
Ivan: „Da, există o competiție internă! Rolul meu în echipă este ca să inițiez ritualul în care ne ținem de mâini. Și câteodată altcineva îl începe. Atunci eu mă supăr”.
Irina: „Ăsta e talismanul nostru. Noi nu avem chestii legate de a demonstra că cineva e mai bun decât altcineva. Noi toți suntem buni în anumite roluri”.
De exemplu:
„Eugeniu Z e bun în sportul românesc, Petru e bun la bancurile românești și jocurile de cuvinte. Eugeniu B e bun în a alege răspunsul corect și… femeia corectă”.
Cei mai puternici rivali sunt toate echipele din Superligă, spun ei, dar o rivalitate aparte (pozitivă) o au cu echipa Lareme. Tot cu cei din Lareme pun și un pariu special pe bere, în fiecare sezon.
Pentru team building gătesc împreună
„Duminică, după jocuri, obișnuim să bem bere și să discutăm toate întrebările care ne-au plăcut și nu ne-au plăcut. Mai jucăm și alte întrebări de prin campionatele rusești. Câteodată gătim împreună.”
CUC și familie
Eugen Z: „Eu soției mele i-am spus foarte deschis: «Eu am început să joc CUC înainte de a te întâlni»”. Prioritățile sunt clare.
Câteodată îți merge, câteodată nu
Irina: „Băieții trăiesc mai viu senzația unui rateu. Ei sunt mai competitivi. Eu sunt mai relaxată. Se trăiesc greu pierderile, dar se trăiesc foarte frumos și intens câștigurile. Asta e o componentă a jocului, câteodată îți merge, alteori nu”.
Țeluri: „Să câștigăm cât de multe campionate putem, să mai avem încă un Magistru în echipă, să câștigăm un Maraton”.
Recunoaștem un jucător CUC pe stradă?
Irina: „Nu, pentru că sunt foarte diferiți. De la tipul clasic: ochelari, sac cu cărți în spate, până la tipul anarhist, gălăgios, cu barbă lungă și piercinguri. Asta e și ceea ce ne atrage să continuăm să activăm în acest club, faptul că există o gamă variată de persoane de la care poți învăța foarte multe”.
