Peste 1.000 de cadre didactice și manageriale, care solicită conferirea/confirmarea gradului didactic/managerial I sau superior, participă, în perioada 11 – 26 mai, la sesiunea de atestare.
Din numărul total de candidați, 774 de cadre aspiră la gradul didactic/managerial întâi, iar 273 – la gradul didactic superior. Cele mai multe solicitări – 140, au fost depuse din partea învățătorilor din clasele primare. Alți 92 de candidați sunt profesori de limbă și literatură română, iar 85 – de istorie și educație civică.
Totodată, au depus dosarele pentru conferirea/confirmarea gradului managerial întâi 24 de cadre de conducere, iar a gradului managerial superior – 29 de cadre de conducere.
Candidații care aspiră la grade didactice întâi și superior sunt evaluați de comisiile republicane de atestare pe discipline școlare și de profil. Activitatea comisiilor este monitorizată de Ministerul Educației.
Atestarea cadrelor didactice și de conducere include o evaluare a activității acestora în instituția în care activează. Totodată, candidații elaborează şi prezintă în mod public lucrări metodice/rapoarte de autoevaluare şi susțin public un interviu de performanță.
Ministerul Educației precizează că în Codul educației a fost păstrată prevederea privind posibilitatea de accedere la grad didactic sau managerial. Deţinătorilor de grade didactice li se eliberează certificate de grad didactic şi li se acordă un spor la salariu. Actualmente, deținătorii gradului didactic II beneficiază de un spor de 30% la salariul de funcție, cei care dețin gradul I au un salariu cu 40% mai mare, în timp ce deținătorii gradului didactic superior beneficiază de un spor salarial în mărime de 50%. În același timp, deținătorilor de grad managerial II li se oferă un spor salarial de 5%, celor care dețin grad managerial I – 10% și celor cu grad managerial superior – 20%.