(video) Video chat erotic cu 12 moldovence. O nouă afacere deconspirată de polițiști

Mask-Woman-1050×1680
Foto:PC: wallpapert.com

O tânără de 29 de ani, originară din Ucraina, a fost lăsată fără „afacerea” pe care și-a pus-o pe roate pe parcursul anilor 2013 – 2015. Aceasta a creat o rețea de proxenetism, unde erau angajate 12 moldovence, printre care și o minoră.

Fetele prestau servicii sexuale online, prin intermediul site-urilor specializate în acest domeniu, graficul acestora iind împărțit pe ore, a câte 4 modele pe tură.

Fetele de până la 25 de ani erau ademenite cu diferite anunțuri plasate prin intermediul site-urilor autohtone de publicitate cu genericul: „angajăm modele video chat cu un salariu de 1.000 de euro”.

Ulterior, „angajatoarea” invita fetele la un interviu în propriul apartament din capitală, care era amenajat ca studio. Încăperea era dotată cu 4 calculatoare şi web-camere. Fiecare model era înregistrat în studioul virtual, gestionat de suspectă.

Banii câștigați în urma serviciilor prestate erau transferați de către administratorii site-urilor specializate pe numele suspectei. 70% din câştig îi reveneau femeii, iar fetelor – câte 400 – 500 de dolari SUA.

La 6 mai, curent, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații au efectuat percheziții în studioul amenajat, de unde au fost ridicate calculatoare dotate cu echipament tehnic special pentru transmiterea imaginilor online, înscrisuri de ciornă, care reflectă veniturile şi salarizarea modelelor, carduri bancare, acte de identitate ale modelelor, ș.a..

În acest caz a fost inițiată o cauză penală în baza art. 206 al. 3 „Trafic de copii” Cod Penal al RM, care prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 15 la 20 ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente