Banca de Economii, dar și Banca Socială și Unibank nu au fost decapitalizate într-o săptămână două, dar acest proces durează de ani de zile prin intermediul creditelor neperformante, a declarat joi, în cadrul audierilor parlamentare, guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Drăguțanu.
În plus, atât Drăguțanu, cât și directorul Centrului Național Anticorupție, Viorel Chetraru, susțin că cel puțin o parte din banii furați să găsesc în Republica Moldova.
Dorin Drăguțanu a declarat că, în special Banca de Economii, dar și celelate două bănci au ajuns la această situația din cauză că au acordat credite, care, cu timpul, au devenit neperformante. Acest proces, potrivit guvernatorului BNM, a fost observat încă din anul 2007. El a amintit că încă în martie 2013, când în parlament a fost examinată situația de la Banca de Economii, exista o gaură de aproximativ 1,3 miliarde de lei. Profiturile Băncii de Economii au început să scadă permanent încă din 2007 și s-a ajuns la pierderi de sute de milioane, care au fost provocate de creditele neperformante.
„Din 2007 se observă că stabilitatea BEM era în scădere semnificativă”, a punctat Drăguțanu.
El a explicat și cum s-a întâmplat să se ajungă la asemenea sume. Astfel, băncile acordau credite unor companii, care inițial erau achitate la timp, dar ulterior se formau datorii. Când se ajungea la o anumită limită, alte companii, care aparent nu aveau legătură cu primele, contractau credite, banii erau transferați peste hotare, ajungeau pe alte căi în Republica Moldova la companiile cu credite mai vechi, care le achitau. Astfel, aceste operațiuni au fost ascunse timp de mai mulți ani.
Dorin Drăguțanu și-a exprimat încrederea că banii, sau cel puțin o parte a acestora sunt în Republica Moldova. În acest context el a menționat că zvonurile despre tranzacțiile frauduloase de 13 miliarde de lei care ar fi avut loc în luna noiembrie 2014 și faptul că banii ar fi fost scoși din Republica Moldova sunt neadevărate. Dorin Drăguțanu a precizat că, în acea perioadă, cele trei bănci nici măcar nu dispuneau de sumele respective. „În noiembrie 2014, cele 3 bănci nu aveau 13 miliarde. Nu poți să scoți din țară în una, două săptămâni ceea ce nu este. Banii au fost scoși din bancă printr-o metodă clasică de acordare a creditelor care nu au mai fost întoarse”, potrivit guvernatorului BNM.
În luna noiembrie -a întâmplat o serie de acțiuni frauduloase complexe de a ascunde fărădelegile care au avut loc, a explicat el.
Totodată, Drăguțanu a menționat că este necesară continuarea investigațiilor de o companie internațională, pentru a depista unde se află. „Doar o investigație transfrontalieră ar putea merge pe firul fluxurilor financiare de a vedea dacă s-au întors în Republica Moldova sau au rămas în străinătate”.
„Pregătim faza a doua pentru a începe procedurile de recuperare”, a declarat Dorin Drăguțanu, accentuând însă că „efortul pe care îl depune BNM nu vine să înlocuiască anchetele existente”.