(video) Anna Constantinova – creatoarea videoclipurilor animate în 3D a formațiilor europene

11225567_10205066931326017_876482654_n
Foto:PC: Anna Constantinova

Anna Constantinova este o tânără din Moldova care a regizat videoclipurile formațiilor europene, creând animații în 3D captivante. Descoperă istoria artistei într-un interviu oferit pentru #diez.

Anna a relatat cum și când a inițiat această pasiunea a sa pentru animație: „Am absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, specialitatea operator și regizor de film. După ce am muncit pe parcursul a doi ani în calitate de designer pe efecte alături de echipa clipmaker-ilor formată din Corina Caireac și Igor Levinsky, am decis că e timpul să lucrez de sine stătător, să fiu eu regizorul și să iau proiectele în mâinile mele”.

 

PC: Anna Constantinova
PC: Anna Constantinova

„În acea perioadă făcusem cunoștință cu designer-ul animator 3D din Italia Leonardo Roma. Împreună am fondat compania „CARL Productions”. Primul nostru proiect comun a fost videoclipul Tempi Moderni pentru formația italiană de electro-rap Rancore & DJ Myke.”

„Imediat după asta am primit propunerea de la trupa Artefact, ce ne-au pus în față o sarcină mult mai dificilă – o animație în 3D, o experiență de premieră pentru mine. În timp ce aveau loc pregătirile animației, prelucrarea eroilor principali, căutarea designerilor și a colaboratorilor, noi am lansat cel de-al doilea clip al companiei, numit „Dimension”, pentru Constantinova și Synops, unde eu am participat atât ca regizor, cât și drept cântăreață – micile plăceri ale profesiei mele. În acest videoclip mi-am dat frâu liber imaginației și am creat cele mai spectaculoase efecte.”

Tânăra ne-a povestit și despre dificultățile procesului de creație, menționând problemele organizatorice, dar și despre rolul patriei sale, Moldova, la crearea producției: „De curând am fost în Italia și atunci a început cea mai dificilă etapă din crearea animației. Chiar dacă în titre se menționează că sunt regizor, iar Leonardo Roma este animatorul principal, am fost nevoiți să avem grijă de tot, începând cu texturile și modelarea, până la corecția finală a culorilor. Unii designeri dintre cei pe care i-am angajat ne-au tras pe sfoară, iar alții ne-au ajutat foarte mult în ultimele clipe, când era necesar, dar totuși, cred că acestea sunt mici detalii care pot fi întâlnite într-un proiect”.

 

PC: Anna Constantinova
PC: Anna Constantinova

„Timpul ne presa, iar bugetul nu ne permitea să extindem personalul. Din această cauză am trecut și prin nopți nedormite. La etapa finală de producție m-am întors în Moldova, pentru că, nu vă va veni să credeți, la noi Internetul e mai rapid. Proiectul a devenit unul internațional, căci, prin intermediul tehnologiilor informaționale dezvoltate, specialiștii pot fi descoperiți în orice colț al lumii: clientul e din Australia, eu sunt din Moldova, animatorul principal e din Italia, iar animatorii și designerii au fost din SUA, Danemarca, Algeria, Marea Britanie și Ucraina. Pentru mine aceasta nu a fost doar o experiență profesională colosală, dar și posibilitatea practicării limbii engleze și italiene”, a spus Anna.

 

PC: Anna Constantinova
PC: Anna Constantinova

Filmul și animația nu sunt unica activitate care colorează zilele artistei. Pe lângă acestea, Anna, din vremea adolescenței, a îmbrățișat și alte pasiuni, descoperindu-și firea multilateral dezvoltată: „De pe la vârsta de 15 ani, hobby-ul meu a fost muzica. Cântam într-o formație rock, numită Corbus Albus. Am participat și în alte proiecte de muzică pop/electro/dubstep/edm. Și acolo experimentam în domeniul filmului și realizăm pentru noi videoclipurile. Un alt hobby de-al meu sunt jocurile de logică. Am o colecție vastă de jocuri de acest fel”.

 

PC: Anna Constantinova
PC: Anna Constantinova

Cu siguranță, pentru a te avânta în mrejele artei, este nevoie de inspirație. Iată care sunt muzele Annei: „Mă inspiră tot ce este făcut calitativ – muzica, fotografia, cărțile și, desigur, filmul, mult film. Sper ca în viitorul apropiat să am ocazia să filmez un film de lungmetraj”.

 

PC: Anna Constantinova
PC: Anna Constantinova

#diez îi dorește mult succes Annei și cucerirea noilor orizonturi!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente