ICT Summit 2015: Soluții ce avantajează societatea civilă prin intermediul tehnologiilor informaționale

Novateca in Orheu
Foto: Novateca în Orhei, PC: Novateca/ Facebook

În cadrul Moldova ICT Summit au loc mai multe paneluri de instruire și discuții, evenimente unde poți descoperi mai multe despre antreprenoriat, afaceri, societatea civilă, business și interacțiunea acestora cu tehnologiile informaționale.

Poți afla mai multe despre sesiunea de antreprenoriat, accesând O rețetă pentru Moldova în domeniul antreprenoriatului și Resurse care să te ajute să crești afacerea ta. În acest articol vei afla mai multe despre implementarea diferitelor proiecte care avantajează societatea civilă prin intermediul tehnologiilor informaționale.

Probabil ai auzit mai multe despre promițătorul proiect „Novateca”, care a fost lansat oficial în 2014 și se va implementa timp de 5 ani. Scopul general al proiectului este de a adăuga valoarea de centru comunitar tuturor bibliotecilor din țară. Deja de doi ani, proiectul se bucură de un succes enorm în rândurile bibliotecilor și grupurilor țintă.

„În etapa pilot, lansată în 2012, am colaborat cu 12 raioane și 68 de biblioteci publice. Apoi au aderat 9 raioane și încă un număr mare de biblioteci. La moment, numărăm peste 34 de raioane și municipii, respectiv peste 700 de biblioteci. Sunt programate evenimente și alte activități conceptuale în cadrul proiectului”, a afirmat reprezentantul proiectului Novateca.

Rezultatele proiectului de până acum sunt:
# peste 1.500 de calculatoare cu programe licențiate dotate cu programe Microsoft au fost instituite în peste 400 de biblioteci;
# peste 800 de bibliotecari au fost instruiți;
# administrația la fel a contribuit la renovarea și dotarea bibliotecilor.

De la lansarea proiectului, am asistat la transformarea bibliotecilor în centre comunitare, grație tehnologiilor moderne prezente. Grupul țintă la început erau mai mult copiii, acum însă apar și alte categorii de utilizatori care doresc să acceseze informația sau au necesități de instruire.

Exemplele pot fi numărate și în anumite localități din țară. În s. Țipala, r. Ialoveni, copiii au descoperit gustul programării online prin animarea personajelor preferate din povești în cadrul diferitor activități de informare. În raionul Căușeni, copiii învață engleza prin intermediul programelor online. În r. Fălești, copiii își dezvoltă abilitățile intelectule, jucând șah online. În r. Călărași, un grup de utilizatori au venit să învețe cum se face un CV, cum se caută un job și cum se aplică la acesta. În Bravicea, grupul de utilizatori vin și caută informație despre practicile agricole cu referie la piața cotidiană.

Bibliotecile sunt și spații de incluziune socială. În Călărași au fost învățate persoanele slab văzătoare să utilizeze calculatorul, prin intermediul unui soft special care i-a avantajat.

Astfel, proiectul și-a conturat imaginea sa drept o modalitate sigură de a instrui grupurile-țintă în sfera informației și descoperirea acesteia, precum și găsirea avantajelor de dezvoltare a diferitelor abilități.

O altă discuție de valoare este cea despre modul în care ONG-urile folosesc tehnologiile. Un reprezentant al proiectului e TechSoup, care împreună cu Microsoft contribuie la un parteneriat global în sprijinul societății civile.

Potrivit unui studiu de John Hopkins University și Mckiney Global Institute, în lume există peste 10 milioane de ONG-uri, aproximativ 50 milioane de oameni lucrează în această sferă, instituțiile contribuind cu aproximativ 5% la GDP-ul global.

Oriunde în lume, majoritatea ONG-urilor se confruntă cu:
# lipsa fondurilor;
# incertitudinea activității pe termen lung și mediu;
# lipsa de înțelegere și recunoaștere în rândul publicului larg;
# lipsa cadrelor IT calificate în domeniul societății civile;
# securitatea și păstrarea confidențialității datelor.

Atunci când o organizație non-profit dorește să utilizeze anumite softuri, acestea pot beneficia de servicii complet donate sau de un discount generos. Misiunea parteneriatului TechSoup și Microsoft este de a dota societatea civilă cu tehnologia și cunoștințele necesare, pentru ca aceasta să poată îndeplini misiunea sa.

Spre exemplu, unor ONG-uri din România le-a fost donat softul Office 365. Asociația OvidiuRo este de părerea că mediul educațional trebuie să fie dezvoltat încă la vârsta preșcolară, lucrând cu copii din familii social-vulnerabile. Microsoft Office 365 ajută la centralizarea, salvarea și stocarea datelor, transformarea anumitor documente din versiuni mai vechi în versiuni actuale.

ONG-urile din Moldova la fel pot beneficia de aceste servicii. Office 365 va reduce costurile organizaționale, vor avansa capacitățile organizaționale, va contribui la o mai bună colaborare, astfel încât ONG-ul tău să aibă un impact mai mare.

Investițiile pe care le face Microsoft pentru organizațiile non-profit cresc în fiece an. În 2014, Microsoft a donat 940 de milioane de dolari SUA, soft-uri și servicii la peste 86 de mii de ONG-uri.

Office 365 este o soluție Cloud, un abonament ce conține mai multe servicii. Office-ul permite să sporești productivitatea în cadrul organizației, să setezi anumite reguli care vor dirija activitatea spamerilor în poșta ta electronică, să beneficiezi de un suport calitativ în cadrul conferințelor video și multe altele.

Cei care doresc să beneficieze de aceste servicii trebuie să corespundă anumitor criterii de eligibilitate, unul fiind favorizarea anumitor pături sociale. NU SUNT ELIGIBILE organizațiile de business și politice. Mai multe detalii despre aceste servicii găsești aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente