Ce spune poziția în care dormi despre relația cu persoana iubită

9434b2fb948c610fcfc5b98ea9a57ec9
Foto: PC: pinterest.com

Modul în care dormi alături de persoana iubită denotă cât de fericit ești în relația dată. Potrivit unui studiu recent, poziția în care te afli are o importanță semnificativă și poate fi analizată din punct de vedere psihologic.

Potrivit unui nou studiu, dacă obișnuiești să dormi îmbrățișat cu persoana iubită, acest lucru spune multe despre legătura dintre voi, informează Metropotam.

Cercetătorii de la University of Hertfordshire au analizat 1.000 de persoane și au descoperit că cei care obișnuiesc să mențină un contact fizic ridicat pe timpul nopții sunt mai fericiți în relație.

94% dintre cuplurile analizate au dezvăluit că sunt mai fericite dacă se ating atunci când dorm, iar 64% dintre cele care nu se ating, au mărturisit că sunt mulțumite de relația lor.

 

PC: pinterest.com
PC: pinterest.com

Conform spuselor oamenilor de știință, distanța fizică din timpul somnului poate fi tradusă și prin distanța emoțională.

„Acesta este primul sondaj care examinează poziția de somn a cuplurilor, iar rezultatele permit oamenilor să aibă câteva informații despre personalitatea și relația cuiva, doar întrebându-i cum preferă să doarmă”, a spus Richard Wiseman, profesor și psiholog la Hertfordshire.

Studiul a fost prezentat la Edinburgh International Science Festival și a mai dezvăluit că cea mai populară poziție de a dormi pentru cupluri este cea spate în spate – 42% dintre cei intervievați au spus asta.

31% au zis că dorm cu fața pe aceeași parte, iar 4% au spus că dorm față în față.

Un alt lucru interesant care s-a descoperit a spus că persoanele sociabile și deschise tind să doarmă mai aproape de partener, iar cele creative tind să doarmă spre stânga.

 

PC: pinterest.com
PC: pinterest.com
Taguri: #inspirație
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente