Moldova – a doua țară din regiune care se alătură programului „Europa Creativă”

foto 1
Foto:PC: gov.md

Odată cu aceasta, ţara noastră devine eligibilă pentru a accesa, până în anul 2020, finanțări pentru proiectele din sectoarele culturale și creative ale sub-programului „Cultura” și pentru anumite activități (audiovizual) din sub-programul „Media” ale Programului european „Europa Creativă”.

PROGRAMUL UE „EUROPA CREATIVĂ” prevede susţinerea capacităţii sectoarelor culturale şi creative din ţările europene de a funcţiona la nivel transnaţional şi internațional, precum și consolidarea capacităţii financiare a organizaţiilor mici şi mijlocii din sectoarele culturale şi creative. Programul stabilește promovarea circulaţiei transnaţionale a operelor culturale şi creative, precum şi mobilitatea transnaţională a actorilor din domeniul cultural şi creativ. Obiectivele Programului vizează păstrarea, dezvoltarea şi promovarea diversităţii lingvistice, culturale şi a patrimoniului cultural al Europei, consolidarea competitivităţii sectoarelor culturale, inclusiv a audiovizualului, precum şi susţinerea cooperării în reţelele transfrontaliere.

Acordul privind participarea ţării noastre la acest program european a fost semnat în martie de către ministrul Culturii de la Chişinău, Monica Babuc, și Comisarul UE pentru educație, cultură tineret și sport, Tibor Navracsics.

foto 2

 

„ESTE O ZI ISTORICĂ, acest Acord fiind cel mai important document din domeniul culturii între Republica Moldova și Uniunea Europeană”, a declarat, în cadrul evenimentului de semnare, ministrul Culturii, Monica Babuc. Prin acest program toate entităţile ce activează în sectoarele culturale din ţara noastră – organizații neguvernamentale şi instituții publice, companii private şi artiști independenţi – vor beneficia de finanțare pentru proiectele lor și vor dezvolta parteneriate cu organizații culturale din UE”, a menţionat Monica Babuc.

La rândul său, Comisarul Tibor Navracsics a amintit că ţara noastră a avut un rol activ în promovarea platformei culturale a Parteneriatului Estic şi şi-a exprimat convingerea că, pe viitor, dialogul intercultural cu UE va spori. „De acum, organizațiile culturale și creative din Moldova vor putea obține sprijin pentru a lucra împreună cu organizaţiile culturale şi creative din toată Europa. Vor putea participa la proiectele de cooperare culturală, la reţele de traducere literară, la evenimente de formare în audiovizual și la festivaluri. De facto, le va permite să se deschidă Europei și lumii”, a spus oficialul.

CINE SUNT ACTORII ELIGIBILI? Programul – care are trei subprograme: media, cultura și o componentă trans-sectorială ce va asigura garantarea creditelor bancare și cooperarea în domeniul politicilor culturale – e destinat organizaţiilor culturale și de creaţie care activează cel puţin doi ani. Sub-programul „Cultura” susţine proiectele de cooperare între minimum trei țări, traducerile din literatura europeană, platformele europene care sprijină mobilitatea și promovarea creatorilor și rețelele europene care contribuie la profesionalizarea operatorilor din sectoarele culturale și creative.

Programul este gestionat de Comisia Europeană și de Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură din Bruxelles, care evaluează toate proiectele. La nivel național, birourile „Europa Creativă” oferă informații și asistență tehnică gratuite operatorilor care doresc să acceseze fonduri.

Articol publicat în suplimentul Obiectiv European, editat de Asociaţia Presei Independente. Alte articole la tema integrării europene le puteţi citi AICI.

Această publicaţie este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate aparţin Asociaţiei Presei Independente (API) şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau Guvernului SUA.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente