Vinăria Purcari a realizat un filmuleţ în care le mulţumeşte norvegienilor pentru sprijin, chiar în limba lor – norvegiană. Mesajul vine ca urmare a exporturilor de succes ale vinurilor Purcari în Norvegia.
În scurt timp, acest filmuleț a devenit viral, atrăgând atenția norvegienilor, cât și a persoanelor din întreaga Europă. Astfel, în mai puțin de cinci zile de la lansarea clipului acesta a ajuns motiv de reportaj pe Euronews. Reportajul îl puteți vedea aici.
Cu 500 milioane de dolari anual, Norvegia este al 14-lea cel mai mare importator de vin din lume, în pofida unei populaţii de doar 5 milioane de oameni. Din septembrie 2014, vinurile Purcari şi Bostavan au fost acceptate în rigidul monopol al produselor alcoolice din Norvegia, după mai bine de 4 ani de negocieri. Astfel, ele au devenit singurele vinuri moldoveneşti pe piaţa norvegiană.
În magazinele din Norvegia pot fi găsite 6 vinuri Purcari: Negru de Purcari, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Grigio, Pinot Noir și Sauvignon Blanc. Cel mai vândut vin, Cabernet Sauvignon de Purcari, are un preț de raft de 119 krone, echivalentul a circa 270 de lei moldovenești.