Inițierea procesului de înființare și organizare a Școlilor doctorale a fost discutată în cadrul unei ședințe informative organizate de Ministerul Educației pentru reprezentanții instituțiilor de învățământ superior. Organizarea studiilor superioare de doctorat, ciclul III, este prevăzută de un regulament aprobat, recent, de Guvern.
Regulamentul oferă o autonomie lărgită instituțiilor organizatoare de programe de doctorat, acestora revenindu-le și competențe deținute până în prezent de Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare.
Potrivit documentului, studiile superioare de doctorat se organizează numai în cadrul programelor din școlile doctorale ale instituțiilor de învățământ superior și ale consorțiilor sau parteneriatelor naționale și internaționale autorizate provizoriu sau acreditate, conform legii.
Regulamentul prevede că școlile doctorale se pot constitui cu cel puțin 10 conducători de doctorat. Totodată, instituțiile organizatoare pot impune standarde de performanță științifică superioare celor minime reglementate de Ministerul Educației, pe care conducătorii de doctorat trebuie să le îndeplinească pentru a deveni membri ai școlii doctorale.
Documentul aprobat de Guvern stipulează, de asemenea, că planul de admitere la studii doctorale cu finanțare bugetară este elaborat de Ministerul Educației în cooperare cu ministerele de resort și se aprobă de Guvern, iar finanțarea se face prin granturi doctorale multianuale, pe o durată de minim 3 ani. Instituțiile care intenționează să organizeze programe de studii superioare de doctorat vor constitui Consilii științifice, care vor elabora strategia de cercetare, regulamentul de organizare și desfășurare a programelor de studii de doctorat și vor aproba decizii privind înființarea și desființarea școlilor doctorale.
Prezenți la ședință, reprezentanții Consiliului interimar de conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Învățământul Profesional au prezentat Metodologia de evaluare, dosarul, criteriile și indicatorii de performanță, în vederea autorizării de funcționare provizorie a Școlii doctorale. La rândul lor, prorectorii pentru activitate științifică ai universităților cu drept de organizare a studiilor superioare de doctorat au prezentat modele ale unor documente instituționale: Regulamentul instituțional de organizare și desfășurare a programelor de studii de doctorat (USM), Planul de învățământ la ciclul III, studii superioare de doctorat (UTM).