Salonul MolDeco invită la o expoziție luminoasă de pictură „Mândră, maci și spicu’ de grâu”. De această dată e vorba de o colecție de picturi realizate de tânărul artist Mihai Ungureanu, student la Academia de Arte din Veneția.
Expoziția cuprinde picturi ce reprezintă tinere îmbrăcate în ii, pe care MiHU, așa cum îi place să semneze autorul, le-a numit Mândre: „De ce femei? Da ele nu-s femei, ele îs Mândre… am ales să aduc înapoi la viaţă natura asta a noastră şi valorile de altădată prin Mândre, pentru că numai o Mândră îţi poate povesti aşa frumos şi gingaş despre IE. Şi IA îţi povesteşte de natură”, a relatat MIHU într-un interviu acordat pentru #diez.
Lucrările lui Mihu trebuie interpretate „cum cere inima șî cum îţ’ zâşe sufletu’”, a afirmat Mihai. „Mândrele vor să povestească frumos. Unele prin tăcere chiar”.
Expoziția „Mândră, maci și spicu’ de grâu” cuprinde 26 de picturi în ulei, dintre care jumătate sunt lucrări din colecții particulare, iar celelalte sunt disponibile pentru vânzare.
Pentru publicul larg, expoziția va fi deschisă între 10 și 25 aprilie 2015, în salonul MolDeco pe bd. Moscova 14/1.
Vernisajul va avea loc joi, 9 aprilie 2015, la ora 18:00.