Milan Kundera împlinește azi, 1 aprilie, 86 de ani. Cu această ocazie, echipa #diez a selectat 27 cele mai interesante citate, după părerea noastră, din cărțile lui Kundera. La mulți ani!
#1. „ – Cine se scuză se recunoaște vinovat. Și, dacă te recunoști vinovat, îl încurajezi pe celălalt să continue să te insulte, să te denunțe, public, până la moarte. Sunt urmările fatale ale primului pardon.
– E adevărat. Nu trebuie să spui pardon. Și totuși, aș prefera o lume în care oamenii să spună pardon cu toții, fără excepție, fără rost, exagerat de mult, pentru nimic, în care s-ar încurca în pardonuri…” (Sărbătoarea neînsemnătății)
#2. „Dar oare era prietenie? Există o relație umană care, în cehă, se numește soudruzstvi, adică „prietenia camarazilor”; simpatia care-i unește pe cei ce duc aceeași luptă politică. Când devotamentul comun față de cauză dispare, motivul simpatiei dispare și el. Numai că prietenia supusă unui interes superior prieteniei n-are nimic de-a face cu prietenia.
În vremurile noastre am învățat să supunem prietenia față de ceva pe care-l numim convingeri. Ba chiar o facem cu mândria unei rectitudini morale. Trebuie, într-adevăr, multă maturitate ca să înțelegi că opinia pe care o aperi nu e decât o ipoteză preferată, cu necesitate imperfectă, probabil trecătoare, pe care doar cei foarte mărginiți o pot socoti certitudine sau adevăr. Contrar puerilei fidelități față de o convingere, fidelitatea față de un prieten este o virtute, poate singura, ultima.” (O întâlnire)
#3. „Da, da! Abia acum înțelege! Cel ce vrea să-și amintească n-are voie să rămână într-un singur loc, așteptând ca amintirile să vină singure la el! Amintirile s-au risipit în lumea largă și trebuie să umbli, să le regăsești și să le faci să iasă din ascunzătoarea lor!” (Cartea Râsului și a uitării)
#4. „Se strigă că vrem să făurim un viitor mai bun, dar nu-i adevărat. Viitorul nu-i altceva decât un gol indiferent care nu interesează pe nimeni, în timp ce trecutul e plin de viață, chipul lui ne irită, ne revoltă, ne rănește, încât dorim să-l distrugem sau să-l revopsim. Ne zbatem să avem acces în laboratoarele în care se pot retușa fotografiile și rescrie biografiile și Istoria.” (Cartea Râsului și a uitării)
#5. „Orice relație de dragoste se întemeiază pe niște convenții nescrise, pe care partenerii le stabilesc inconștient din primele săptămâni. Trăiesc amândoi ca într-un vis, dar, în același timp, fără să-și dea seama, redactează în amănunțime, ca niște juriști intransigenți, clauzele contractului lor. O, amanți! fiți prudenți în aceste prime zile primejdioase. Dacă veți aduce celuilalt micul dejun în pat, va trebui să faceți asta mereu, de nu vreți să fiți acuzați de indiferență și trădare.” (Cartea Râsului și a uitării)
#6. „Mulți oameni, după împerecherea trupească, au sentimentul (fără să fi reflectat prea mult la acest lucru) că s-au unit și spiritual, manifestând apoi acea credință eronată că, în mod automat, sunt îndreptățiți să se tutuiască.” (Cartea Râsului și a uitării)
#7. „Lipsa de pudoare, manifestată de ele cu atâta ostentație, izvora, de bună seamă, tocmai din certitudinea că nu dispuneau de nici o putere de seducție. Erau dezgustate până la refuz de frumusețea tinerească a trupurilor feminine și doreau să-și expună trupurile lor, sexual-nefolosibile, pentru a calomnia și batjocori goliciunea femeii.
Voiau să se răzbune, torpilând cu puterea respingătoare a trupurilor lor gloria frumuseții feminine, știind prea bine că trupurile, indiferent cum ar fi, urâte sau frumoase, sunt, în ultimă instanță, la fel și că urâtul aruncă o umbră peste frumos, șoptindu-i bărbatului la ureche: iată, acesta-i adevărul adevărat despre trupul care te vrăjește! Privește acest sân mare și fleșcăit: e totuna cu sânul pe care-l adori ca un smintit!” (Lentoarea)
#8. „A seduce o femeie e o treabă la care se pricepe orice prostănac, în schimb a te pricepe s-o părăsești e o treabă după care se cunoaște bărbatul cu mintea întreagă.” (Lentoarea)
#9. „Her heart started pounding, for she knew that at the first casual touch she would melt in his arms. He offered her some wine, showed her his new paintings and smiled at her in a comradely fashion – the way we smile at the past. He never touched her at all, and escorted her back to the station.” (Life is elsewhere)
#10. „Dar spuneți-mi, vă rog, de fapt, de unde începe preacurvia? În privința asta, fiecare femeie își stabilește granița potrivit unor criterii absolut tainice și personale. Alice, de pildă, îi permitea lui Eduard s-o sărute, și asta nu fără plăcere, iar după numeroasele lui tentative se împăcă până la urmă chiar și cu ideea de a-l lăsa să-i mângâie sânii, în schimb, cam pe la mijlocul trupului, să zicem la nivelul ombilical, trăsese o linie severă și fără compromis, sub care se întindea zona interdicțiilor sfinte, zona privațiunilor lui Moise și a mâniei lui Dumnezeu.” (Iubiri Caraghioase)
#11. „Combaterea zvonurilor sau a unei stări de spirit e tot atât de zadarnică și de inutilă ca și încercarea de a risipi în ochii unui credincios dogma despre imaculata concepție.” (Iubiri Caraghioase)
#12. „Se pare că există în creier o zonă anume, cu totul aparte, ce ar putea fi denumită: memoria poetică, și care înregistrează tot ceea ce ne-a încântat, ne-a emoționat – tot ceea ce conferă frumusețe vieții noastre. Din clipa în care a cunoscut-o pe Tereza, nici o altă femeie n-a mai avut dreptul să lase vreo amprentă, nici măcar efemeră, în această zonă a creierului său.” (Insuportabila ușurătate a ființei)
#13. „Ținta spre care se avântă omul e întotdeauna voalată. O tânără dornică să se mărite năzuiește spre ceva ce nu cunoaște cu desăvârșire. Tânărul însetat de glorie habar n-are ce-i gloria. Elementul care dă sens comportamentului nostru ne este, întotdeauna, total necunoscut.” (Insuportabila ușurătate a ființei)
#14. „Ce este cochetăria? S-ar putea spune că-i un comportament ce trebuie să-i sugereze partenerului ideea că apropierea sexuală e posibilă, fără a percepe această eventualitate ca pe o certitudine. Cu alte cuvinte: cochetăria este o promisiune fără garanție a împreunării sexuale.” (Insuportabila ușurătate a ființei)
#15. „Iar iubirile sunt ca imperiile: dacă piere ideea pe care au fost întemeiate, pier și ele o dată cu ea.” (Insuportabila ușurătate a ființei)
#16. „Ea nu și-a pus întrebarea ce tulbură cuplurile omenești: mă iubește? A iubit pe cineva mai mult ca pe mine? Mă iubește mai mult decât îl iubesc eu pe el? Toate aceste întrebări adresate dragostei, întrebări care o judecă, o cercetează, o examinează, o interoghează, sunt de natura s-o și distrugă din fașă. S-ar putea să nu fim în stare să iubim, tocmai pentru faptul că tânjim după iubire, ceea ce înseamnă că pretindem ceva(dragostea) de la celălalt, în loc să ne apropiem de el fără revendicări și să ne mulțumim cu simpla sa prezență.” (Insuportabila ușurătate a ființei)
#17. „Ca o dragoste să rămână de neuitat, întâmplările trebuie să se adune în jurul ei din prima clipă, ca păsările, coborând din zbor, pe umerii Sfântului Francisc din Assisi.” (Insuportabila ușurătate a ființei)
#18. „Omul nu poate ști niciodată ce trebuie să vrea, întrucât nu are decât o singură viață și n-are cum s-o compare cu vieți anterioare, nici s-o corecteze în niște vieți ulterioare.” (Insuportabila ușurătate a ființei)
#19. „Dragostea nu se manifestă prin dorința de a face dragoste (această dorință se aplică la un număr nesfârșit de femei), ci prin dorința somnului în doi (dorință ce se referă la o singură femeie).” (Insuportabila ușurătate a ființei)
#20. „Dor? Cum să-i fie dor, când el era în fața ei? Cum poți suferi de absența celui care este de față? … poate să-ți fie dor în prezența iubitului dacă întrevezi un viitor în care iubitul nu mai este, dacă moartea iubitului, nevăzută, este deja prezentă” (Identitatea)
#21. „Vechea eroare a bărbaților care, intrând în rolul de seducători, nu iau în seamă decât femeile pe care le pot dori ei, nu le trece prin cap că o femeile urâtă sau bătrână, sau care pur și simplu nu intră în fantezia lor erotică, i-ar putea dori.” (Ignoranța)
#22. „De bună seamă, nu e deloc plăcut să te naști într-un orășel de provincie prin care trec anual zece mii de femei și aproape nici un bărbat tânăr; într-o asemenea localitate, o femeie își poate face de la 15 ani o idee precară asupra tuturor posibilităților erotice ce-i sunt rezervate pentru toată viața, dacă nu reușește să-și schimbe domiciliul. Nu, această tânără, deși se străduia din răsputeri să se achite cu grijă de îndatoririle ei, nu se omora cu dragostea față de pacientele sale. Putem invoca pentru asta trei motive:
Invidia: aceste femei veneau aici de la soții sau de la amanții lor, dintr-o lume unde – în imaginația ei – înfloreau mii de posibilități, pentru ea inaccesibile, cu toate că ea avea sâni mai frumoși, picioare mai lungi și o față cu trăsături mai atrăgătoare decât ale lor.
Pe lângă invidie, nerăbdarea: aceste femei veneau aici cu destinele lor îndepărtate, în timp ce ea trăia aici fără destin – unul și același de la un an la altul; se îngrozea la gândul că trăia în această mică localitate un timp lipsit de evenimente și, în ciuda faptului că era tânără, se gândea mereu că timpul ei va trece înainte de a apuca să și-l trăiască.
În al treilea rând, dezgustul instinctiv față de mulțimea lor, care diminua valoarea femeii ca atare. Era veșnic înconjurată de o întristătoare inflație de sâni, printre care își pierdeau din valoare chiar și niște sâni atât de frumoși cum erau ai ei.” (Valsul de adio)
#23. „A spune că-l iubim pe A mai mult decât pe B nu reprezintă comparaţia a două grade de măsură a dragostei, ci înseamnă, pur şi simplu, că B nu este iubit. Căci atunci când iubim pe cineva nu-l comparăm. Cel iubit e incomparabil. Chiar şi în cazul în care îi iubim deopotrivă pe A şi B, tot nu-i putem compara, întrucât, comparându-i, pe unul dintre ei încetăm să-l mai iubim. Iar dacă declarăm public că-l preferăm pe unul celuilalt, nu facem asta pentru a mărturisi lumii sentimentele noastre de dragoste faţă de A (căci ar fi de ajuns să spunem „îl iubesc pe A!”), ci o facem spre a le da tuturor de înţeles, cu discreţie dar cu claritate, că B ne este absolut indiferent.” (Nemurirea)
#24. „Cu o anumită parte a finiței noastre trăim cu toții în afara timpului. Poate doar în anumite moment excepționale ne dăm seama de vârsta noastră, aflându-ne mai tot timpul în afara vârstei.” (Nemurirea)
#25. „Sentimentul de a fi ales există, bunăoară, în orice relaţie de iubire. Iubirea este, prin definiţie, un cadou nemeritat; să fii iubit fără merit e chiar dovada adevăratei iubiri… Când are omul, pentru întâia oară, iluzia că este ales? Probabil că sugar, când primeşte îngrijirea maternă fără vreun merit – şi o cere cu atât mai energic. Educaţia ar trebui să-i risipească această iluzie, să-l facă să priceapă că în viaţă totul se plăteşte. Adesea însă e prea târziu.” (Lentoarea)
#26. „A ieşi din tine nu înseamnă să ieşi din momentul prezent ca un visător ce evadează către trecut sau către viitor. Este exact pe dos: extazul e identificarea absolută cu clipa prezentă, uitare totală a trecutului şi viitorului. Dacă atât trecutul cât şi viitorul sunt abolite, secunda prezentă se află în spaţiul vid, în afara vieţii şi a cronologiei sale, în afara timpului şi independentă de el (de aceea poate fi comparată cu veşnicia, care este şi ea o negare a timpului).” (Testamente trădate)
#27. „Dacă eşti lovit de ura celorlalţi, dacă eşti acuzat, sfâşiat de gloată, te poţi aştepta la două reacţii din partea celor care te cunosc: unii se vor alătura gloatei, ceilalţi, discreţi, se vor preface că nu ştiu nimic, că nu au auzit nimic, încât ai putea continua să-i întâlneşti şi să vorbeşti cu ei. Această a doua categorie, discretă, delicată, o formează prietenii. Prietenii în sensul modern al cuvântului.” (Identitatea)
