Stabilirea datei alegerilor locale generale – un subiect tot mai discutat, atât pe rețelele de socializare, cât și în mediul politic din Republica Moldova. Echipa #diez a decis să vocifereze părerea tinerilor privind importanța alegerii primarului pentru localitatea în care trăiesc.
Ana Crețu, medic
Alegerile locale sunt un eveniment important pentru mine ca cetățeană. Noi alegem persoanele în care avem încredere și pe cei care urmează să ne reprezinte interesele. Cu cât mai repede vom ști data alegerilor, cu atât mai mare este „speranța” că lucrurile se vor schimba în bine.
Denis Marco, inginer-metrolog
Aștept schimbarea odată cu desfășurarea alegerilor locale din acest an. Avem nevoie de primari deștepți și imparțiali care să contribuie din plin la dezvoltarea localităților, rezolvând rând pe rând toate problemele zilnice ale cetățenilor.
Cornelia Călin, analist financiar Promo-LEX
Republica Moldova pretinde a fi o țară democratică și totuși, riscă să încalce, în 2015, unul din principiile democratice de bază. Tergiversarea stabilirii datei alegerilor locale generale pare un fapt neînsemnat. La fel de neînsemnat ar fi și faptul prelungirii mandatelor aleșilor locali, fără voința poporului. Or, un stat nu are dreptul moral să ceară impozite unor cetățeni care nu își pot exprima votul și deci nu-și pot alege reprezentanții. Îndemn cetățenii țării noastre la conștientizarea problemei, bătând un semn de alarmă în privința posibilelor încercări de amânare a alegerilor locale.
Marcela Buța, tânără revenită din SUA
Alegerile locale ar trebui sa aibă loc în vara acestui an, dar din motive necunoscute, Parlamentul încă ezită să anunțe o dată exactă. Nu este un secret că statul are nevoie de zeci de milioane de lei pentru desfășurarea alegerilor. Recent am revenit acasă și este vizibilă instabilitatea politică, dar și neliniștea cetățenilor care au mereu grija zilei de mâine. Sunt cu ochii pe activitatea politică, vreau un primar cu inițiativă și un viitor mai sigur pentru cei apropiați.
Andrei Curăraru, lector ULIM
Legea în Republica Moldova, în mod surprinzător, este interpretată într-un mod atât de creativ, că lasă câteodată dubii în bunele intenții ale celor care o fac. Data alegerilor locale trebuie stabilită în termenii legali care nu pot fi extinși decât în condiții excepționale, constatate prin actele respective (declararea stării de urgență, asediu etc.). În alte cazuri vorbim despre modificarea legislației electorale sau o lege privind interpretarea ei. Acest fapt realizat la moment ar încălca una dintre recomandările Comisiei de la Veneția, formulate în Codul de bune practici în probleme electorale și anume stabilitatea reglementărilor electorale. Ea e crucială pentru credibilitatea procesului electoral, care, la rândul său, este vitală pentru consolidarea democrației. Regulile care se schimbă în timpul jocului induc în eroare alegătorii. O democrație nu poate exista în lipsa voinței cetățeanului de a se implica în organizarea și conducerea societății, iar astfel de metode sunt, cel puțin, contraproductive.