A fost lansat Programul de Granturi pentru anul 2015 pentru ONG-urile de tineret

f3_6
Foto:Ministerul Tineretului și Sportului a lansat Programul de Granturi pentru anul 2015 cu tematica “Tineri activi, servicii de calitate, organizații de tineret durabile”

Ministerul Tineretului și Sportului a lansat astăzi, 26 martie, în cadrul unei conferinţe de presă, Programul anual de Granturi dedicat susținerii și dezvoltării sectorului neguvernamental de tineret din Republica Moldova, prin care se va oferi, în bază de concurs, suport logistic și financiar inițiativelor, programelor și proiectelor de tineret, consolidând în acest mod cooperarea cu societatea civilă.

La evenimentul de lansare au participat Ministrul Tineretului şi Sportului Serghei Afanasenco, Viceministrul Tineretului şi Sportului Victor Zubcu şi reprezentantul Direcţiei Tineret Ion Donea, care au prezentat o sinteză de informare a aspectelor ce ţin de implementarea proiectului, participare şi alte detalii.

La concurs pot participa Organizațiile neguvernamentale de tineret din Republica Moldova care desfășoară proiecte și inițiative de tineret cu impact în politica de tineret la nivel național și regional.

Prioritate se va acorda proiectelor ce vor contribui la elaborarea și implementarea politicilor de tineret (propuneri de politici publice, cercetări, studii, broșuri, ghiduri, norme metodologice, proiecte de acte normative, strategii, concepții, programe, planuri de acțiuni etc.) prevăzute în Strategia națională de dezvoltare a sectorului de tineret (SNDST 2020) precum și în alte documente de politici naționale din acest sector.

De asemenea, proiectele de tineret care ţin de consolidarea centrelor de tineret, consiliile locale ale tinerilor, organizații de voluntariat, alte structuri de tineret și forme de participare a tinerilor reprezintă un obiectiv principal al Programului de Granturi în anul 2015.

Acţiunile care pot fi susținute în cadrul Programului includ dezbateri, consultări, campanii, congrese, conferinţe, schimburi de experienţe bilaterale şi multilaterale, participări la evenimente internaţionale, întâlniri oficiale, seminare, cursuri de instruire, forumuri, concursuri, elaborări de site-uri și crearea rețelelor de comunicare, emisiuni radio şi televizate şi alte acţiuni similare consacrate sectorului de tineret.

La concurs sunt încurajate să depună proiecte organizațiile de tineret care dispun de cofinanțare, acorduri de parteneriat din partea diferitor instituții și donatori locali și internaționali și pot justifica o contribuție proprie de cel puțin 20% din valoarea totală a proiectului.

Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 17 aprilie 2015, ora 16.00.

Programul de granturi a fost lansat în 2011 de către Ministerul Tineretului şi Sporutlui. În perioada anilor 2011 – 2014 au fost oferite granturi în sumă de circa 12 mln de lei, de care au beneficiat 78 de asociații obștești.

Documentele privind criteriile și condițiile de selectare a proiectelor, formularul de aplicare, precum și prezentul anunț le puteți accesa pe site-ul Ministerului Tineretului și Sportului – www.mts.gov.md, la secțiunea Programul de Granturi.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente