Oamenii-cheie, responsabili de mersul reformei în justiție, au vorbit despre principalele realizări și situația actuală din domeniul justiției la emisiunea „Bună seara” de la postul național de televiziune.
O atenție deosebită s-a acordat noilor instrumente automatizate din sistemul judecătoresc, care exclud implicarea factorului uman și, ulterior, coruperea actului de justiție.
„Datorită Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD), s-au redus considerabil șansele ca un judecător sau un angajat să intervină pentru a repartiza un anumit dosar unui anumit judecător”, a declarat președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu.
„Este evident că suntem pe drumul cel bun, iar datorită suportului oferit de SUA și UE, care ne-au ajutat să implementăm programele PIGD și Femida, ce permite înregistrarea audio a ședințelor de judecată, autoritățile pot asigura acea transparență necesară în sistemul judecătoresc”, a spus în cadrul emisiunii Sabina Cerbu, vice-ministrul justiției.
În prezent, Consiliul Superior al Magistraturii, cu suportul Programului USAID de Consolidare a Instituțiilor Statului de Drept (ROLISP), desfășoară o campanie de informare a cetățenilor privind automatizarea instanțelor judecătorești, în special prin Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD) și Sistemul de înregistrare audio a ședințelor de judecată „Femida”.
Tot în cadrul talk-show-ului a fost prezentată și platforma instante.justice.md, un portal unic al instanțelor de judecată, pe care justițiabilii îl pot accesa pentru a fi la curent cu mersul dosarelor proprii.
„Această platformă bucură societatea civilă, întrucât oferă un grad sporit de transparență și acces la dosarele ce se află pe rol”, a menționat Lilia Ioniță de la Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției.
În cadrul campaniei de informare a cetățenilor privind automatizarea instanțelor judecătorești a fost realizat un spot educativ în care se prezintă beneficiile sistemelor informaționale în instanțe pentru justițiabili.