Rhiann și Cheetah este un cuplu din California, SUA, care nu știa unde să-și facă nunta. Astfel, ei au decis să o facă peste tot.
Călătoria celor doi a început pe 8 februarie și ar trebui să se sfârșească pe 28 aprilie. Aceștia din start vor ca în 83 de zile să aibă 36 de ceremonii de nuntă, trăind tradițiile din întreaga lume: șase continente și 11 țări.
Călătoria în jurul lumii îi costă aproximativ 3.000$ de persoană, iar experiențele trăite în fiece țară vin sub formă de cadou de nuntă de la prieteni prin platforma honeyfund. Aceștia au scris pe platformă cam ce ar dori să facă la fiece ceremonie și cei care țin la ei le-au adus experiența în dar. Aceștia au zburat cu balonul, s-au plimbat pe cămile și au făcut safari.
Ultima ceremonie va fi la începutul lunii mai, când Rhiann și Cheetah îi așteaptă pe toți prietenii care i-au ajutat să aibă cea mai frumoasă nuntă.